Articole

Afla mai multe despre anxietate, panica, depresie si despre intreaga viata psihica

Gândurile unui autosabotor

Gabriel Dinu

Autosabotarea înseamnă angajarea în comportamente care îți împiedică realizarea propriilor obiective pe termen mediu sau lung, iar în spatele ei stau întotdeauna modalități iraționale de gândire — etichetarea, autocritica excesivă, perfecționismul, minimalizarea propriilor reușite sau procrastinarea. Povestea Mianei, care s-a autosabotat de la dietă la carieră și relații, ilustrează exact aceste tipare și modul în care ele te pot ține blocat departe de lucrurile pe care ți le dorești cu adevărat.

Povestea Mianei

„Bună! Mă numesc Miana și practic autosabotarea!

Îmi amintesc prima dată când am conștientizat fenomenul. Aveam cam 22 de ani și mi-am propus să slăbesc vreo cinci kilograme din cauza că îmi zisese fostul că nu eram destul de slabă. A urmat o perioadă lungă de zile de dietă draconică alternate cu nopți în care mâncam tot ce găseam în frigider. Mă detestam când mâncam, mă detestam când mă vedeam în oglindă, mă detestam când muream de foame. În mintea mea se repeta un singur refren: Uite în ce hal arăți! N-ai pic de control! Ești jalnică! Cu toate eforturile mele de a slăbi, mă îngrășasem încă vreo 3 kile. Citisem undeva că ceea ce făceam eu de fapt era să mă etichetez… și că dacă îți pui o anumită etichetă, fără să îți propui, te angajezi în acțiuni care să confirme eticheta respectivă… Acum cred că exact asta făceam!

Între timp am terminat facultatea și m-am angajat într-o multinațională. Cred că am avut mare noroc să dau peste niște oameni de treabă. Îmi dădeau feedbackuri pozitive, îmi explicau liniștit… ca la copiii mici! Îmi plăcea ce făceam, s-au aliniat planetele și așa am avut câteva rezultate bune… Lucram deja de un an când a venit șeful la mine și mi-a propus să fiu lider de echipă. Aici am greșit! Am acceptat, deși știam că nu am ce să caut pe poziția respectivă! Eram convinsă că fiecare persoană din echipa mea își va da seama mai devreme sau mai târziu că am ajuns acolo printr-un noroc chior. Mă simțeam ca o impostoare gata oricând să fie demascată. În două luni nu am mai putut suporta presiunea. Am cedat. M-am dus la superiorul meu și i-am spus că mă retrag. A părut dezamăgit. Cred că abia atunci a văzut cum eram eu în realitate. Mi-a zis că dacă aș scăpa de frică, aș putea ajunge departe… Mă rog… lozinci de leadership.

Ultima situație… cea mai recentă… mi s-a părut stupidă chiar și mie. Eram pe plajă cu prietenele mele. La doar câțiva metri de noi se ținea un curs de salsa pentru începători. Nu mi-a venit să cred! Întotdeauna îmi dorisem să învăț să dansez. Era ocazia perfectă! Totuși, când am vrut să merg să mă înscriu, ceva m-a oprit. Îmi era teamă că mă voi strădui, dar că nu voi reuși și că mă voi face de râs de față cu toți! M-am așezat imediat la loc. Am preferat să stau sub umbrelă, liniștită, și să mă uit cum se distrează prietenele mele. Știu… nu e mare lucru… Doar că la fel am făcut cu un curs de înot, cu admiterea la facultatea de drept… și cu ultima relație.”

Ce este autosabotarea și cum se manifestă

Autosabotarea înseamnă angajarea în comportamente care împiedică realizarea propriilor obiective pe termen mediu sau lung. În spatele autosabotării stau întotdeauna niște modalități iraționale de a gândi. Poate le-ai observat în povestea Mianei: etichetarea, autocritica excesivă, perfecționismul, minimalizarea propriilor reușite, procrastinarea și altele.

Dacă astfel de credințe iraționale apar și în mintea ta, combate-le și bucură-te de viață!

Fă primul pas către o stare de bine

Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.

Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.

Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.

Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.

De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.

Psiholog Sandra Voicu

0729.007.831

sandra.voicu@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro

Facebook

Bucură-te și tu de avantaje!

Înregistrează-te și ai 3 lecții gratuite!
Înregistrarea durează 1 minut.