Repetiția în psihoterapie nu înseamnă că procesul terapeutic stagnează, ci este adesea parte din felul în care se produce schimbarea reală. Poți înțelege perfect de ce reacționezi într-un anumit fel și, totuși, să continui să repeți același comportament — pentru că înțelegerea rațională nu este suficientă pentru a schimba un tipar automat. Ai nevoie și de exersare repetată, în ședințe și mai ales între ele, pentru ca un mod nou de a reacționa să devină la fel de accesibil ca cel vechi.
Un gest automat care spune multe despre cum funcționăm
Acum câțiva ani, la prieteni acasă, cineva a spus: „Aș bea un ceai!”. Fără să te gândești, fără să eziți, te-ai putea ridica în secunda doi și pune un ibric pe aragaz — exact așa s-a întâmplat atunci. Prietenul a rămas mirat și a întrebat: „Îmi pui mie un ceai?”.
Nu era nimic greșit în gest. Ce e interesant, privind lucrurile mai târziu, e altceva: răspunsul fusese complet automat. Nu exista o întrebare reală — „vreau să mă ridic?”, „mi-a cerut el asta?”, „e nevoie să fac eu ceva?” — ci doar o nevoie auzită și o reacție imediată la ea.
De aici pornește discuția despre muncă și repetiție în psihoterapie.
Uneori, în terapie, ai senzația că te întorci la aceeași poveste, la aceeași relație, la aceeași teamă sau la același comportament. Ai înțeles deja de unde vine. Ai analizat. Ai găsit explicații. Poate ai avut chiar acel moment de „Aha, acum înțeleg!”. Dar repetiția nu înseamnă neapărat că terapia stagnează — de multe ori, ea face parte chiar din procesul prin care se produce schimbarea.
Să înțelegi ceva nu înseamnă automat să poți face diferit
Una dintre așteptările firești pe care le poți avea în psihoterapie este ca, odată ce ai înțeles cauza unui comportament, acesta să dispară. „Știu de ce reacționez așa. Atunci de ce continui să o fac?” — pentru că nu funcționăm doar pe baza lucrurilor pe care le știm rațional.
Poți să știi că nu trebuie să mulțumești pe toată lumea și, cu toate acestea, să îți fie foarte greu să spui „nu”. Poți să știi că valoarea ta nu depinde exclusiv de performanță și să te critici în continuare atunci când greșești. Poți înțelege că o anumită relație îți face rău și, totuși, să simți impulsul de a te întoarce la ea. Dacă ani de zile ai răspuns la conflict retrăgându-te, criticându-te, încercând să îi mulțumești pe ceilalți sau evitând ceea ce te sperie, aceste răspunsuri pot deveni foarte familiare și pot apărea aproape automat.
Iar familiar nu înseamnă neapărat bun. Înseamnă doar cunoscut.
De aceea, un mod nou de a reacționa are nevoie, la rândul lui, de practică și repetiție. Nu este suficient să îl descoperi într-o ședință. Ai nevoie să îl observi din nou, să îl exersezi, să greșești, să revii asupra lui și să încerci încă o dată. Practic, terapia nu înseamnă doar să descoperi ceva nou despre tine, ci și să faci acel „nou” suficient de familiar și accesibil încât să îl poți folosi atunci când ai nevoie de el.
„Trebuie să fac iar exercițiul acela?”
Uneori, psihoterapia vine și cu ceva ce nu încântă pe toată lumea: exercițiile dintre ședințe. „Trebuie să notez iar ce am simțit?”, „Să fac din nou exercițiul acela?”, „Dar am înțeles deja ideea.”
Da, ai înțeles-o. Doar că între a înțelege ceva în cabinet și a putea folosi acel lucru într-o zi obișnuită, când ești obosit, anxios, furios sau prins într-un conflict, există o diferență importantă.
Ședința de terapie ocupă, de regulă, doar o mică parte din săptămâna ta. Viața în care apar tiparele pe care vrei să le schimbi se desfășoară în restul timpului. De aceea, exercițiile dintre ședințe pot fi atât de valoroase.
O temă poate însemna să observi când apare un anumit gând, să notezi ce ai simțit într-o situație, să exersezi stabilirea unei limite, să încerci un comportament diferit sau pur și simplu să fii atent la un tipar despre care s-a discutat în ședință.
Și, uneori, tema va fi repetitivă. Pentru că scopul ei nu este să îți ofere de fiecare dată ceva nou și interesant, ci să te ajute să exersezi suficient ceea ce vrei să devină mai accesibil și în viața de zi cu zi.
Analogia cu mersul la sală
Este puțin ca mersul la sală. Antrenorul nu inventează la fiecare întâlnire un exercițiu pe care corpul tău nu l-a mai făcut niciodată doar ca să nu te plictisești. Unele mișcări sunt repetate tocmai pentru că prin repetiție se construiește ceva.
În psihoterapie, „mușchiul” pe care îl antrenezi poate fi capacitatea de a spune „nu”, de a tolera disconfortul, de a observa un gând fără să îl crezi imediat, de a cere ajutor, de a-ți exprima nevoile sau de a reacționa diferit într-o situație în care înainte răspundeai automat.
Schimbarea are nevoie de practică, nu doar de conversații bune
Dacă vrei să înveți o limbă străină, nu citești vocabularul o singură dată și te aștepți să îl știi pentru totdeauna. Dacă vrei să înveți să cânți la un instrument, nu exersezi o singură dată o melodie și consideri că ai terminat.
Și totuși, când vine vorba despre emoții și comportamente, ai uneori așteptarea ca o conversație foarte bună să schimbe instantaneu un mecanism pe care l-ai folosit poate timp de 10, 20 sau 30 de ani. Psihoterapia presupune și antrenament.
Această parte poate fi mult mai puțin spectaculoasă decât marile revelații din terapie. Dar tocmai aici se consolidează, de multe ori, schimbarea. Și da, uneori repetiția chiar este plicticoasă. Nu trebuie să romantizezi fiecare moment al procesului terapeutic.
Uneori este plictisitor să auzi din nou aceeași idee. Uneori este enervant să observi că ai repetat un comportament despre care ai discutat deja. Uneori apare chiar gândul: „Ar fi trebuit să fi trecut peste asta până acum.”
Progresul psihologic rareori urmează o linie dreaptă
Faptul că un tipar reapare nu șterge munca făcută până atunci.
Poate că înainte observai ce s-a întâmplat după o săptămână, iar acum observi în aceeași zi. Poate că înainte intrai automat într-un anumit comportament, iar acum există o secundă în care îți dai seama ce se întâmplă. Poate că încă faci același lucru, dar îl faci mai rar. Poate că intensitatea emoției este aceeași, dar îți revii mai repede. Poate că pentru prima dată reușești să te întrebi: „Ce se întâmplă cu mine acum?”
Și toate acestea pot fi forme de progres.
Repetiția nu este scopul. Integrarea este.
Desigur, simplul fapt că vorbești la nesfârșit despre același lucru nu garantează progresul. În terapie, repetiția devine utilă atunci când aduce ceva: o perspectivă nouă, o emoție pe care reușești să o tolerezi diferit, un comportament exersat, o reacție observată mai devreme sau o posibilitate de alegere acolo unde înainte exista doar automatism.
Problema nu era ridicarea de a face unui prieten un ceai. Ai putea face exact același lucru și astăzi. Diferența ar fi să existe măcar o clipă în care să știi că tu alegi să te ridici.
Iar dacă un simptom, o teamă sau un vechi comportament apare din nou și odată cu el vine gândul „Iar asta?”, poate că întrebarea mai utilă este: „Da, iar asta — și ce pot vedea sau face diferit acum?”
Uneori, exact acolo începe schimbarea.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Roxana Dinu
0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro
Anxietatea nu înseamnă întotdeauna frică vizibilă. De multe ori, ea se ascunde în spatele unor comportamente pe care le poți considera „normale”, „responsabile” sau chiar „dezirabile” — perfecționism, nevoia de a avea totul sub control, dificultatea de a spune „nu”, iritabilitate sau procrastinare. În loc de „Mi-e frică”, poți gândi „Trebuie să mă asigur că totul este în regulă” sau „Nu pot să mă opresc până nu termin tot”. În spatele acestor tipare stă adesea aceeași nevoie: să obții siguranță într-o lume care nu poate oferi certitudine absolută.
Cum se poate ascunde anxietatea în spatele unor comportamente „normale”
Anxietatea poate arăta ca perfecționism. Ca nevoia de a avea totul sub control. Ca dificultatea de a spune „nu”. Ca iritabilitate, procrastinare sau imposibilitatea de a te opri din muncă. Poate arăta ca o nevoie permanentă de a verifica, de a anticipa, de a analiza și de a te asigura că nu ai greșit.
Uneori, persoana anxioasă nu spune „Mi-e frică”, ci:
„Trebuie să mă asigur că totul este în regulă.”
„Mai bine verific încă o dată.”
„Nu pot să mă opresc până nu termin tot.”
„Dacă fac lucrurile perfect, nu voi avea de ce să-mi fac griji.”
„Trebuie să știu ce se va întâmpla.”
În spatele acestor comportamente poate exista aceeași nevoie fundamentală: să obții siguranță într-o lume care nu poate oferi certitudine absolută.
Ce este, de fapt, anxietatea din punct de vedere psihologic
Anxietatea poate fi mai degrabă o stare de alertă decât o frică evidentă. Din punct de vedere psihologic, ea implică anticiparea unei amenințări viitoare. Nu este nevoie ca pericolul să fie prezent aici și acum — este suficient ca mintea să îl anticipeze. De aceea, anxietatea poate produce o stare persistentă de vigilență: Ce ar putea merge prost? Ce am omis? Ce se va întâmpla dacă…?
În timp, această stare poate deveni atât de familiară, încât nici nu o mai recunoști ca anxietate. Poți spune:
„Așa sunt eu. Sunt atentă.”
„Îmi place să fac lucrurile bine.”
„Sunt o persoană responsabilă.”
„Nu-mi place să las lucrurile la voia întâmplării.”
Și poate fi adevărat — responsabilitatea, atenția și dorința de a face lucrurile bine nu sunt, în sine, probleme. Diferența apare atunci când aceste comportamente nu mai sunt alegeri, ci devin modalități prin care încerci să îți reduci anxietatea.
Perfecționismul și frica de greșeală
Perfecționismul poate ascunde frica de greșeală. Uneori, în spatele lui nu se află dorința de excelență, ci teama de consecințele unei greșeli:
„Dacă fac totul perfect, nu voi putea fi criticat.”
„Dacă mă pregătesc suficient, nu voi eșua.”
„Dacă verific totul, nu voi face o greșeală.”
Problema este că perfecțiunea nu poate oferi siguranța promisă. Cu cât încerci mai mult să elimini posibilitatea unei greșeli, cu atât devii mai atent la tot ce ar putea merge prost. Iar ceea ce trebuia să îți ofere siguranță ajunge să îți mențină starea de alertă.
Iritabilitatea, o altă față a anxietății
Nu toate persoanele anxioase par îngrijorate. Unele par nervoase. Când organismul se află într-o stare prelungită de activare, toleranța la frustrare poate scădea. Zgomotele devin mai greu de suportat, întrebările celorlalți pot deveni iritante, iar micile schimbări de plan pot provoca reacții disproporționate.
În astfel de momente, în spatele lui „Mă enervează!” poate exista și un: „Este prea mult. Nu mai pot procesa încă ceva.” Asta nu înseamnă că orice iritabilitate este anxietate, dar este util să te întrebi uneori ce se află sub reacția vizibilă.
Procrastinarea și cercul anxietății
Pare paradoxal: dacă îți este atât de important să faci ceva bine, de ce amâni? Pentru că uneori problema nu este lipsa motivației, ci frica de ceea ce ai putea simți dacă începi. Dacă o sarcină este asociată cu posibilitatea de a greși, de a fi evaluat, de a nu fi suficient de bun sau de a nu face față, amânarea îți poate oferi o ușurare imediată.
„Mă apuc mai târziu” reduce pentru moment disconfortul. Dar apoi apare vinovăția, presiunea crește, iar sarcina devine și mai amenințătoare. Se formează astfel un cerc:
anxietate → evitare → ușurare temporară → anxietate mai mare → evitare.
Nevoia de control, o formă subtilă de anxietate
Una dintre cele mai frecvente încercări de a te liniști este să controlezi cât mai multe variabile. Planifici, anticipezi, verifici, ceri reasigurări, îți imaginezi scenarii alternative, încerci să prevezi toate posibilitățile.
Controlul poate fi util. Problema apare atunci când devine condiția pentru a te putea simți în siguranță. Dacă ai nevoie să știi exact ce se va întâmpla pentru a fi liniștit, vei fi inevitabil vulnerabil în fața incertitudinii — iar incertitudinea este o parte inevitabilă a vieții.
O întrebare mai utilă decât „De ce sunt așa?”
Când înțelegi anxietatea doar ca pe „frica de ceva”, poți ajunge să te lupți cu simptomele ei — încerci să nu mai gândești, să nu te mai îngrijorezi, să nu mai verifici, să fii mai relaxat.
Uneori, însă, o întrebare mai utilă este: „Ce încearcă această parte din mine să prevină sau să protejeze?”
- Poate că perfecționismul încearcă să protejeze de rușine.
- Poate că nevoia de control încearcă să protejeze de neputință.
- Poate că hiperresponsabilitatea încearcă să prevină critica.
- Poate că evitarea încearcă să protejeze de eșec.
- Poate că nevoia constantă de reasigurare încearcă să creeze un sentiment de siguranță.
Privită astfel, anxietatea nu mai apare doar ca un „dușman” care trebuie eliminat, ci și ca o strategie de protecție care, la un moment dat, poate să fi avut un sens.
Cum arată anxietatea ta?
A înțelege anxietatea înseamnă și a observa ce se află sub ea. Poate că primul pas nu este să te întrebi „Cum scap de anxietate?”, ci „Cum arată anxietatea mea?”
La unii oameni este o teamă intensă. La alții este o minte care nu se oprește. La alții este perfecționism. La alții este nevoie de control. La alții este iritabilitate. La alții este procrastinare. La alții este imposibilitatea de a se odihni.
Și poate că tocmai aici începe o relație diferită cu propria anxietate: nu prin a o judeca, ci prin a deveni suficient de curios încât să observi ce încearcă ea să facă pentru tine și de ce are nevoie pentru a nu mai fi nevoită să o facă atât de intens.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161
Anxietatea relațională apare atunci când teama de a fi respins, abandonat sau insuficient de important devine atât de puternică încât începe să îți influențeze modul în care interpretezi comportamentul partenerului și felul în care reacționezi în relație. Se manifestă prin nevoia constantă de reasigurare, verificarea repetată a telefonului sau analiza excesivă a conversațiilor, iar aceste comportamente, deși aduc o liniște temporară, mențin de fapt cercul anxietății. Vestea bună este că poate fi gestionată prin psihoterapie, care te ajută să diferențiezi faptele de interpretări și să construiești un sentiment mai stabil de siguranță.
Ce influențează cu adevărat relația de cuplu
Relația cu partenerul este rezultatul mult mai multor factori decât compatibilitatea sau iubirea. În fiecare interacțiune ajung împreună experiențele din trecut, convingerile despre sine și despre ceilalți, modul în care ai învățat să răspunzi la apropiere și la conflict, dar și felul în care sistemul tău nervos interpretează siguranța și pericolul.
De aceea, uneori, dificultățile din cuplu nu apar pentru că relația este lipsită de iubire, ci pentru că frica ajunge să ocupe mai mult spațiu decât conexiunea.
Ce este anxietatea relațională
Anxietatea relațională nu înseamnă doar emoții intense sau nevoia de reasigurare. Ea apare atunci când teama de a fi respins, abandonat sau insuficient de important devine atât de puternică încât începe să îți influențeze modul în care interpretezi comportamentul partenerului și felul în care reacționezi în relație.
Mesajele la care nu se răspunde imediat, o schimbare subtilă de ton sau o nevoie firească de spațiu pot fi percepute ca dovezi că relația este în pericol. În astfel de momente, creierul tău caută certitudine, iar comportamentele care urmează au rolul de a reduce anxietatea pe termen scurt.
Semnele frecvente ale anxietății relaționale
Printre cele mai frecvente semne ale anxietății relaționale se numără:
- nevoia constantă de reasigurare că ești iubit sau apreciat;
- tendința de a analiza excesiv conversațiile și comportamentul partenerului;
- verificarea repetată a telefonului sau a rețelelor sociale;
- dificultatea de a tolera distanța sau perioadele în care partenerul este ocupat;
- interpretarea rapidă a ambiguității ca semn de respingere.
Deși aceste comportamente pot aduce o senzație temporară de liniște, ele mențin cercul anxietății. Cu cât cauți mai des confirmări, cu atât devine mai dificil să ai încredere în relație fără ele.
De unde vine, de fapt, anxietatea relațională
Este important de înțeles că anxietatea relațională nu spune întotdeauna ceva despre calitatea relației. De multe ori, ea reflectă felul în care sistemul tău emoțional a învățat să răspundă la nesiguranță, pe baza experiențelor anterioare, a relațiilor semnificative din copilărie sau a unor experiențe de respingere și pierdere.
Cum poate fi gestionată anxietatea relațională
Vestea bună este că anxietatea relațională poate fi gestionată. Psihoterapia te ajută să înțelegi mecanismele care întrețin această stare, să diferențiezi faptele de interpretări și să dezvolți un sentiment mai stabil de siguranță, atât în relație, cât și în raport cu propria persoană.
O relație sănătoasă nu elimină complet nesiguranța. În schimb, oferă spațiul în care aceasta poate fi înțeleasă, exprimată și gestionată fără ca frica să preia controlul.
Dacă observi că anxietatea îți influențează constant relațiile, discutarea acestor dificultăți într-un proces terapeutic poate reprezenta un prim pas către relații mai sigure și mai echilibrate.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psiholog Larisa Paul
0737 039 446
Vacanța poate aduce odihnă și momente plăcute, dar poate fi însoțită și de anxietate. Dacă apropierea unei călătorii îți provoacă neliniște, nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Schimbarea rutinei, necunoscutul și lipsa controlului pot activa gânduri anxioase. Scopul nu este să pleci în vacanță fără nicio urmă de anxietate, ci să nu lași anxietatea să îți organizeze întreaga experiență.
Vacanța este asociată, de obicei, cu odihna, libertatea și timpul petrecut alături de cei dragi. Cercetările arată că vacanțele pot îmbunătăți starea de spirit, energia și starea generală de bine. Totuși, efectele nu apar automat și nu sunt identice pentru toată lumea. Modul în care te raportezi la vacanță, presiunea pe care o pui asupra ta și felul în care gestionezi evenimentele neprevăzute influențează experiența.
De ce poate apărea anxietatea înainte de vacanță?
Vacanța presupune schimbarea rutinei, un anumit grad de necunoscut și renunțarea temporară la controlul pe care îl ai în mediul familiar. Pentru o minte anxioasă, toate acestea pot fi interpretate ca posibile pericole.
Pot apărea gânduri precum:
- „Dacă uit ceva important?”
- „Dacă pierdem avionul sau apare o problemă cu rezervarea?”
- „Dacă mi se face rău și nu găsesc ajutor?”
- „Dacă voi avea un atac de panică în avion?”
- „Dacă se îmbolnăvesc copiii?”
- „Dacă se întâmplă ceva acasă cât timp lipsesc?”
- „Am cheltuit mulți bani, deci vacanța trebuie să fie perfectă.”
- „Ar trebui să mă simt bine. Dacă sunt anxios, înseamnă că am stricat vacanța.”
În terapia cognitiv-comportamentală (CBT), nu evenimentul este singurul care produce emoția, ci și interpretarea pe care i-o oferi. Situația „plec într-o țară necunoscută” poate genera curiozitate pentru o persoană și teamă intensă pentru alta, în funcție de gândurile automate care apar.
Cum te ajută psihoterapia CBT?
CBT te învață să observi legătura dintre situații, gânduri, emoții și comportamente. Atunci când apare un gând anxios, poți începe prin a te întreba:
- Este acesta un fapt sau o predicție?
- Ce dovezi ai că se va întâmpla?
- Confunzi posibilitatea cu probabilitatea?
- Ai mai trecut prin situații asemănătoare?
- Cum te-ai descurca dacă ar apărea într-adevăr o problemă?
- Ce i-ai spune unui prieten care ar avea același gând?
De exemplu, gândul „Dacă mi se face rău, nu voi putea face față” poate fi înlocuit cu unul mai realist:
„Este posibil să am un moment de disconfort, dar acest lucru nu înseamnă că sunt în pericol. Pot face o pauză, pot cere ajutor și pot folosi strategiile pe care le cunosc.”
În locul gândului „Vacanța trebuie să fie perfectă”, poți formula:
„O vacanță reușită poate conține și oboseală, întârzieri sau momente tensionate. Nu trebuie să fie perfectă pentru a avea experiențe frumoase.”
Iar gândul „Dacă sunt anxios, nu mă voi putea bucura de nimic” poate deveni:
„Pot simți anxietate și, în același timp, pot participa la activități care contează pentru mine.”
Gândirea echilibrată nu înseamnă să te convingi că nimic neplăcut nu se poate întâmpla. Înseamnă să recunoști că poți tolera incertitudinea și că ai mai multe resurse decât îți spune anxietatea.
Pregătire sănătoasă sau nevoie de control?
O pregătire sănătoasă înseamnă să verifici documentele, rezervările, hainele și medicamentele necesare, dar și să rămâi suficient de flexibil pentru a te adapta situațiilor care pot apărea în vacanță și pentru care poți găsi soluții atunci.
Când pregătirea este condusă de anxietate, poți lua prea multe bagaje și medicamente, poți verifica repetat totul și poți deveni tot mai agitat.
Aceste comportamente sunt alimentate de gânduri precum:
- „Trebuie neapărat să am totul cu mine.”
- „Dacă uit ceva, vacanța va fi compromisă.”
- „Dacă mi se face rău și nu am medicamentul potrivit?”
CBT te ajută să înlocuiești aceste gânduri cu unele mai realiste:
- „Este suficient să iau lucrurile esențiale.”
- „Dacă uit ceva, pot găsi o soluție.”
- „Verificările repetate îmi întrețin anxietatea, nu siguranța.”
Scopul nu este să controlezi orice situație, ci să fii suficient de organizat și să ai încredere că te poți descurca dacă apare ceva neprevăzut.
CBT lucrează cu toleranța la incertitudine. Cercetările arată că intervențiile care vizează direct dificultatea de a tolera necunoscutul pot reduce îngrijorarea și simptomele anxioase.
Nu evita ceea ce te sperie
Evitarea calmează anxietatea pe moment, dar o poate menține pe termen lung. Dacă eviți avionul, restaurantele, locurile aglomerate sau excursiile de teamă că „s-ar putea întâmpla ceva”, creierul nu mai are ocazia să învețe că poți face față.
În CBT se folosește expunerea graduală. Te apropii treptat de situația temută, fără să aștepți dispariția completă a anxietății. De exemplu, teama de zbor poate fi abordată prin informare, imagini și filmări, vizitarea aeroportului, simulări și, în cele din urmă, zboruri scurte.
Studiile asupra frica de zbor arată că intervențiile CBT și expunerea pot reduce anxietatea, iar beneficiile se pot menține și după încheierea tratamentului.
O vacanță suficient de bună
Nu este necesar să umpli fiecare zi cu obiective turistice. Alternarea activităților cu odihna, păstrarea unui program flexibil și alegerea unor experiențe care îți fac cu adevărat plăcere pot susține recuperarea psihologică.
Atunci când apare anxietatea, poți reveni la prezent: observă respirația, senzațiile corpului, peisajul, sunetele și oamenii din jurul tău. Nu trebuie să rezolvi în minte toate problemele posibile ale următoarelor zile.
Vacanța nu este un test pe care trebuie să îl treci și nici o experiență care trebuie să arate perfect. Este o perioadă în care poți exersa flexibilitatea, tolerarea necunoscutului și capacitatea de a rămâne conectat la ceea ce contează, chiar și atunci când anxietatea apare.
Psihoterapia CBT nu promite că vei controla fiecare situație. Te ajută însă să ai mai multă încredere că, indiferent ce apare, vei putea răspunde pas cu pas, fără să lași teama să aleagă în locul tău.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro/register. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Mihaela Stîngă
0760 737 493
mihaela.stinga@psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
www.psihosolutii.ro
Vorbeam de curând cu un client care îmi explica frustrarea pe care o simte deoarece înțelege tot ce discutăm în terapie, a citit mult și bine despre cum funcționează anxietatea și totuși stările de anxietate nu îi dau pace. „Dacă înțeleg ce mi se întâmplă, înțeleg că nu sunt într-un pericol real, de ce nu mă simt mai bine?”… aceasta era întrebarea lui.
Îi înțeleg frustrarea! Exact în acest punct apare una dintre cele mai mari confuzii legate de schimbare, anume faptul că a înțelege ceva nu înseamnă automat că și reacțiile noastre se modifică imediat.
Înțelegerea este doar o parte din proces. Este importantă, chiar esențială, însă de una singură nu schimbă felul în care reacționează creierul nostru în situațiile dificile.
În viața de zi cu zi, mintea noastră funcționează, de cele mai multe ori, pe baza automatismelor. Creierul este construit în așa fel încât să economisească energie, deci va apela aproape întotdeauna la căile deja bine bătătorite: acele tipare de gândire pe care le-a repetat ani la rând. Nu va alege automat informațiile noi doar pentru că le-am înțeles. Din acest motiv, în terapia cognitiv-comportamentală acordăm o importanță foarte mare repetiției și îi încurajăm pe clienții noștri să își recitească zilnic credințele raționale pe care le construim împreună în ședințe. Scopul nu este doar să reținem pe de rost. Scopul final este să se creeze un nou automatism, deoarece în momentele de anxietate, creierul nu accesează automat ceea ce știe, ci apelează la ceea ce a repetat cel mai mult.
De fiecare dată când citești din nou o credință rațională, îi reamintești creierului că există și o altă interpretare posibilă. De fiecare dată când alegi conștient să o repeți, chiar dacă încă nu o „simți” ca fiind 100% adevărată, întărești puțin câte puțin un nou mod de a gândi. Asta numim în terapia cognitiv-comportamentală „restructurare cognitivă”. Este un proces meticulos de antrenament al minții. Momentele de revelație, așa-numitele „momente aha” sunt plăcute, dar cel mai adesea nu duc la schimbare și vindecare.
Gândește-te la acest proces ca la construirea unui drum nou prin pădure. Vechile gânduri anxioase sunt o adevarată autostradă: au fost folosite de mii de ori. Credințele raționale noi sunt, la început, doar o cărare îngustă. Cu cât mergi mai des pe ea, cu atât devine mai clară și mai ușor de străbătut, în timp ce autostrada veche începe, încet-încet, să fie folosită tot mai rar.
În concluzie, dacă ai impresia că „știi deja” toate informațiile necesare pentru vindecare, dar anxietatea încă este prezentă, probabil te afli în acea etapă a procesului (mai plictisitoare poate, dar esențială) în care ai nevoie de repetiție, deoarece nu ceea ce înțelegem ne marchează viața, ci ceea ce repetăm suficient de des încât să devină automat.
Dacă ai nevoie de ajutor, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Sandra Voicu
0729.007.831
(Photo credit: Monstera Production pentru Pexels)
Cu toții avem mici gesturi pe care le facem aproape fără să ne dăm seama, mai ales atunci când suntem stresați, emoționați sau concentrați. Ne jucăm cu un obiect, ne răsucim părul, ne mușcăm buzele, ne roadem pielițele din jurul unghiilor sau batem ritmic din picior.
Aceste comportamente sunt, de multe ori, modalități prin care organismul încearcă să reducă tensiunea și să se autoregleze.
Ticurile pot părea asemănătoare la prima vedere, însă nu sunt același lucru. Ele nu sunt simple obiceiuri și nici gesturi făcute intenționat. Sunt mișcări sau sunete involuntare, generate de modul în care funcționează anumite circuite ale sistemului nervos. Din acest motiv, persoana care le are nu le poate controla complet, chiar dacă își dorește.
Dacă ai observat că tu, copilul tău sau cineva drag clipește des, își mișcă umerii, își drege vocea sau repetă anumite sunete fără să vrea, este firesc să apară întrebări și îngrijorări.
Vestea bună este că, în multe situații, ticurile sunt trecătoare și nu reprezintă semnul unei afecțiuni neurologice grave. Totuși, merită înțelese, deoarece pot influența starea emoțională, relațiile și calitatea vieții, atât la copii, cât și la adolescenți și adulți.
Ce sunt ticurile?
Ticurile sunt mișcări sau sunete involuntare, rapide și repetitive, pe care persoana le face fără intenție și pe care, de cele mai multe ori, nu le poate controla complet.
Ele pot fi motorii (mișcări) sau vocale (sunete): clipit frecvent, grimase sau strâmbături, ridicat din umeri, mișcări repetate ale capului sau gâtului, încrețirea nasului, dresul repetat al vocii, tuse fără o cauză medicală, mormăit sau alte sunete repetitive.
Multe persoane descriu înaintea apariției ticului o senzație de tensiune sau presiune, ca și cum organismul „cere” să facă acel gest. După apariția ticului, această tensiune se reduce pentru scurt timp.
Acesta este unul dintre motivele pentru care simplul îndemn „Oprește-te!” nu funcționează.
Ce se întâmplă în creier?
Ticurile sunt considerate o tulburare de neurodezvoltare. Cercetările arată că ele sunt asociate cu o funcționare diferită a unor circuite din creier implicate în controlul mișcărilor și în inhibarea impulsurilor, în special a conexiunilor dintre cortex și ganglionii bazali.
Aceste circuite au rolul de a filtra și controla mișcările pe care le facem automat. Atunci când acest mecanism funcționează diferit, pot apărea mișcări sau sunete involuntare.
Sunt implicate și modificări ale unor neurotransmițători, în special dopamina, ceea ce explică de ce ticurile nu pot fi controlate doar prin voință și de ce, în anumite situații, tratamentul medicamentos poate fi util.
Așadar, ticurile nu apar pentru că persoana este răsfățată, lipsită de voință sau „nu se controlează suficient”. Ele au o bază neurologică reală.
De ce apar?
Nu există o singură cauză.
De cele mai multe ori există o predispoziție biologică, iar factorii de mediu influențează intensitatea simptomelor.
Este important de știut că stresul nu provoacă ticurile, însă le poate face mai vizibile.
Ele tind să fie mai frecvente în perioade de stres sau emoții intense, oboseală, lipsă de somn, schimbări importante, suprasolicitare.
La copii, ticurile apar frecvent în perioada adaptării la grădiniță sau școală ori în alte momente de schimbare. La adolescenți și adulți, ele se pot accentua în perioade solicitante, precum examenele, conflictele, schimbările profesionale sau alte situații stresante.
În unele cazuri, ticurile sunt asociate și cu alte condiții, precum ADHD, anxietatea sau tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), fără ca acest lucru să însemne că toate persoanele cu ticuri vor dezvolta aceste dificultăți.
Cât de frecvente sunt?
Mai frecvente decât credem.
Se estimează că aproximativ unul din cinci copii prezintă, la un moment dat, ticuri tranzitorii.
Acestea apar cel mai frecvent între 5 și 8 ani și sunt mai întâlnite la băieți decât la fete.
În majoritatea cazurilor, ticurile se reduc treptat sau dispar spontan în decurs de câteva luni sau câțiva ani.
La unele persoane pot persista și în adolescență sau la vârsta adultă, însă adesea devin mai puțin intense și mai ușor de gestionat.
Ticurile nu sunt mereu la fel
Un aspect care îi îngrijorează pe mulți părinți este faptul că ticurile par să vină și să plece. Acest lucru este normal. Pot exista perioade în care aproape dispar, urmate de săptămâni în care reapar. Uneori se modifică și forma lor: un tic dispare, iar altul îi ia locul. Aceste fluctuații fac parte din evoluția obișnuită a ticurilor și nu înseamnă neapărat că problema se agravează.
Ce simte persoana care are ticuri?
Indiferent de vârstă, ticurile nu sunt o alegere.
Mulți copii și adulți spun că încearcă să le controleze, însă acest lucru necesită un efort foarte mare și poate fi menținut doar pentru perioade scurte.
Cu cât încearcă mai mult să le suprime, cu atât apare o nevoie mai intensă de a le face.
Din acest motiv, comentarii precum „Nu mai face asta”, „Controlează-te”, „Se uită lumea la tine” pot produce mai multă rușine și anxietate decât ajutor.
Pentru multe persoane, nu ticurile sunt partea cea mai dificilă, ci teama de a fi judecate sau respinse.
Unii copii evită să răspundă la ore sau să participe la activități de teamă că ceilalți vor observa ticurile. Unii adulți evită prezentările, întâlnirile sau situațiile sociale din același motiv.
De multe ori, suferința emoțională provocată de ticuri ajunge să fie mai mare decât ticurile în sine.
Perfecționismul și nevoia de control
În cabinet observ adesea că atât persoanele cu ticuri, cât și părinții lor ajung să își consume foarte multă energie încercând să controleze ceea ce se întâmplă.
Copilul încearcă să își oprească ticurile pentru a nu fi observat. Adultul devine atent la fiecare gest și încearcă permanent să pară „normal”. Părintele urmărește fiecare tic și își spune: „Trebuie să fac ceva să dispară.”
Este o reacție firească. Atunci când ne sperie ceva, primul impuls este să încercăm să îl controlăm.
Paradoxul este că, în cazul ticurilor, cu cât atenția și presiunea sunt mai mari, cu atât sistemul nervos rămâne într-o stare de activare crescută, iar ticurile pot deveni mai evidente.
Perfecționismul poate amplifica acest cerc vicios.
Copiii perfecționiști sunt adesea foarte preocupați să nu greșească și să fie acceptați de ceilalți. Adulții perfecționiști își impun standarde foarte ridicate și pot ajunge să creadă că trebuie să își controleze fiecare reacție, fiecare gest și fiecare emoție.
Dar oamenii nu au nevoie să fie perfecți pentru a fi acceptați.
Uneori, primul pas nu este să eliminăm fiecare tic, ci să reducem presiunea pe care o punem asupra noastră sau asupra copilului.
Acceptarea nu înseamnă resemnare. Înseamnă să pornim de la realitate și să alegem intervențiile potrivite, fără critică și fără vinovăție.
Cum pot reacționa părinții și cei din jur?
Atunci când ticurile apar la un copil, este firesc ca părinții să se îngrijoreze.
Însă ceea ce îl ajută cel mai mult pe copil este un mediu în care se simte acceptat și în siguranță.
Poate fi de ajutor:
- să păstrezi un ton calm;
- să eviți să atragi atenția asupra fiecărui tic;
- să îi asiguri suficient somn și o rutină echilibrată;
- să reduci, pe cât posibil, sursele de stres;
- să vorbești despre ticuri fără critică sau vinovăție;
- să observi și calitățile copilului, nu doar simptomele.
În schimb, este bine să eviți:
- observațiile repetate;
- pedepsirea;
- ironizarea;
- comparațiile cu alți copii;
- discuțiile despre ticuri în fața altor persoane fără acordul copilului.
Reacția ta nu va face ticurile să dispară peste noapte, însă poate influența profund felul în care copilul se simte în legătură cu ele.
Dar dacă ticurile apar la un adult?
Ticurile nu sunt doar o problemă a copilăriei.
Unii adulți le au încă din copilărie, iar alții observă că devin mai evidente în perioade de stres intens.
Pentru mulți, cea mai mare dificultate nu este ticul în sine, ci rușinea și teama de a fi judecați.
Este important să ne amintim că ticurile nu definesc valoarea unei persoane și nu spun nimic despre inteligența, caracterul sau capacitatea sa de a avea o viață împlinită.
Când este bine să ceri ajutor?
Este recomandat să consulți un medic neurolog, un medic psihiatru sau un psiholog dacă:
- ticurile persistă mai mult de un an;
- devin tot mai frecvente sau mai intense;
- provoacă durere sau accidente;
- afectează activitatea zilnică, școala, serviciul sau relațiile cu ceilalți;
- copilul sau adultul începe să evite anumite situații din cauza lor;
- apar împreună cu dificultăți de atenție, anxietate, simptome obsesiv-compulsive sau alte schimbări importante.
O evaluare de specialitate poate clarifica despre ce este vorba și poate orienta către cea mai potrivită intervenție. În funcție de situație, aceasta poate include monitorizare, intervenții psihologice, terapie comportamentală și, în anumite cazuri, tratament medicamentos.
Un gând important
Atunci când vedem un tic, este ușor să ne concentrăm doar asupra mișcării sau sunetului. Dar un tic este un simptom, nu un defect de caracter. Nu înseamnă că un copil este răsfățat. Nu înseamnă că un adult este lipsit de voință. Nu înseamnă că cineva nu se străduiește suficient.
Înseamnă doar că sistemul nervos funcționează puțin diferit și că persoana respectivă are nevoie, înainte de toate, de înțelegere.
Informarea corectă, răbdarea și sprijinul celor din jur pot face o diferență importantă. Iar atunci când este nevoie, apelarea la un specialist este un pas firesc, nu un motiv de teamă.
Pentru că, indiferent de vârstă, un om înseamnă mult mai mult decât ticurile pe care le are.
Dacă crezi că ai nevoie de ajutor specializat, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și să realizezi o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Roxana Dinu
0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro
Pentru mulți oameni, vacanța este sinonimă cu odihna, libertatea și bucuria. Cu toate acestea, există persoane care observă exact contrariul: cu cât au mai puține obligații și mai mult timp liber, cu atât anxietatea pare să devină mai prezentă.
Poate părea paradoxal. După luni de muncă, responsabilități și stres, ne-am aștepta ca organismul și mintea să se relaxeze imediat. În realitate, pentru persoanele care se confruntă cu anxietate, liniștea poate deveni uneori un spațiu inconfortabil.
Când zgomotul activităților dispare
În viața de zi cu zi, suntem ocupați. Munca, familia, cumpărăturile, școala copiilor, proiectele și responsabilitățile ne mențin atenția orientată spre exterior. Chiar dacă ne simțim stresați, mintea are permanent ceva de rezolvat.
În vacanță, multe dintre aceste solicitări dispar. Ritmul încetinește. Agenda se golește. Apare liniștea. Iar odată cu această liniște, mulți oameni observă că devin mai conștienți de propriile gânduri. Îngrijorările care erau estompate de agitația zilnică ies acum la suprafață:
- „Oare sunt bine din punct de vedere al sănătății?”
- „Ce se va întâmpla când mă întorc la serviciu?”
- „Dacă apare ceva rău în timpul vacanței?”
- „De ce nu reușesc să mă relaxez ca ceilalți?”
Nu vacanța produce anxietatea. Ea doar creează spațiul în care aceasta poate fi observată mai clar.
Presiunea de a fi relaxat
Un alt fenomen frecvent este ceea ce psihologii numesc „anxietatea legată de relaxare”.
Atunci când plecăm în vacanță, există adesea o așteptare puternică: „Trebuie să mă simt bine.”, „Trebuie să mă relaxez.”, „Trebuie să profit de fiecare moment.”.
Cu cât ne impunem mai mult această stare, cu atât ea devine mai greu de obținut.
Relaxarea este un proces natural. Nu poate fi forțată. Atunci când ne monitorizăm constant starea și verificăm dacă ne simțim suficient de relaxați, activăm exact acele mecanisme de vigilență care întrețin anxietatea. Este asemănător cu încercarea de a adormi prin efort. Cu cât încerci mai mult să controlezi procesul, cu atât acesta devine mai dificil.
Întâlnirea cu propriile gânduri
Pentru unele persoane, vacanța reprezintă unul dintre puținele momente în care rămân singure cu ele însele. Fără termene limită, notificări și sarcini urgente, apar întrebări mai profunde despre viață, relații, sănătate, sens sau viitor. Aceste reflecții sunt normale și fac parte din experiența umană. Problema apare atunci când mintea interpretează orice incertitudine ca pe un pericol și începe să caute răspunsuri și garanții absolute. Astfel, timpul liber poate fi ocupat de analiză excesivă, verificări, scenarii catastrofice și îngrijorări repetitive.
De ce uneori ne simțim mai anxioși după ce ne oprim din alergat?
Organismul uman se adaptează la ritmul în care trăiește. Dacă o persoană a funcționat luni întregi într-o stare de alertă, stres și activitate continuă, corpul și sistemul nervos se obișnuiesc cu acel nivel ridicat de activare. Când ritmul scade brusc în vacanță, apare uneori o senzație ciudată de neliniște. Nu pentru că relaxarea este periculoasă, ci pentru că sistemul nervos are nevoie de timp pentru a se recalibra. Mulți oameni interpretează această stare ca pe un semn că „ceva nu este în regulă”. În realitate, poate fi doar procesul natural prin care organismul învață din nou să încetinească.
Cum putem aborda anxietatea în vacanță?
În primul rând, este important să renunțăm la ideea că trebuie să fim permanent relaxați și fericiți. O vacanță reușită nu înseamnă absența completă a anxietății. Înseamnă să putem continua să trăim experiențele importante chiar și atunci când apar momente de neliniște.
Poate fi util să:
- acceptăm că unele gânduri anxioase vor apărea;
- observăm gândurile fără a încerca să le eliminăm imediat;
- revenim cu atenția către experiența prezentă;
- alternăm perioadele de activitate cu cele de odihnă;
- reducem monitorizarea constantă a stării proprii;
- cultivăm curiozitatea față de experiența prezentă în locul controlului excesiv.
Cum te poate ajuta psihoterapia?
Dacă observi că vacanțele, weekendurile sau perioadele de liniște devin surse de anxietate, psihoterapia poate fi un sprijin valoros.
În cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, poți învăța să identifici mecanismele care întrețin anxietatea, să înțelegi relația dintre gânduri, emoții și comportamente și să dezvolți o relație mai flexibilă cu propriile experiențe interioare. Terapia nu urmărește eliminarea completă a emoțiilor neplăcute, ci dezvoltarea capacității de a trăi o viață bogată și împlinită chiar și atunci când apar momente de îngrijorare sau nesiguranță.
Atunci când anxietatea nu mai conduce experiența, vacanța își poate recăpăta sensul firesc: un spațiu pentru odihnă, conectare, descoperire și bucuria de a fi prezent în propria viață.
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în a-ți crea o viață mai bună. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descarcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog, te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Mihaela Stîngă
0760 737 493
mihaela.stinga@psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
www.psihosolutii.ro
În terapia cognitiv-comportamentală (CBT/TCC), anxietatea este înțeleasă ca rezultatul interacțiunii dintre gânduri, emoții, reacții fiziologice și comportamente. Atunci când sistemul nervos este suprastimulat, corpul intră mai ușor în stare de alertă, iar mintea începe să interpreteze senzațiile interne ca fiind periculoase.
Din acest motiv, anxietatea nu este doar „în minte”. Ea este o experiență completă, care implică atât procese psihologice, cât și biologice.
În ultimii ani, cercetările din domeniul psihiatriei nutriționale au început să analizeze modul în care alimentația poate influența direct reglarea emoțională, nivelul de activare al sistemului nervos și vulnerabilitatea la anxietate. Printre abordările studiate se află și dieta ketogenică.
Anxietatea și cercul vicios dintre corp și gânduri
CBT explică anxietatea printr-un mecanism circular:
- apare o senzație fizică sau un gând;
- creierul îl interpretează ca fiind periculos;
- corpul activează răspunsul de stres;
- simptomele fiziologice cresc;
- mintea interpretează intensificarea simptomelor ca „dovadă” că există un pericol real.
De exemplu:
- o scădere bruscă a glicemiei poate produce tremur, amețeală sau palpitații;
- persoana interpretează aceste senzații ca fiind „ceva grav”;
- anxietatea crește;
- corpul produce și mai multă adrenalină și cortizol;
- apare atacul de panică.
În acest context, reglarea fiziologică devine extrem de importantă în procesul terapeutic.
Ce rol poate avea alimentația în anxietate
Din perspectiva CBT moderne, este dificil să lucrăm eficient cu gândurile anxioase atunci când organismul se află permanent într-o stare biologică de hiperactivare.
Consumul excesiv de zahăr și carbohidrați rafinați poate contribui la:
- fluctuații bruște ale glicemiei;
- creșterea hormonilor de stres;
- oboseală mentală;
- iritabilitate;
- dificultăți de concentrare;
- sensibilitate crescută la stres.
Pentru unele persoane, aceste fluctuații fiziologice pot amplifica vulnerabilitatea la anxietate și pot întreține starea de alertă constantă.
Cum funcționează dieta ketogenică
Dieta ketogenică presupune reducerea semnificativă a carbohidraților și utilizarea grăsimilor ca sursă principală de energie. În această stare metabolică, organismul produce corpi cetonici, care pot fi utilizați de creier drept combustibil alternativ.
Cercetările actuale sugerează că acest proces poate avea efecte asupra:
- stabilității energetice cerebrale;
- inflamației;
- stresului oxidativ;
- neurotransmițătorilor implicați în anxietate;
- reglării sistemului nervos autonom.
Legătura dintre keto și principiile CBT
1. Reducerea sensibilității la senzațiile corporale
În CBT pentru anxietate și atacuri de panică, unul dintre obiective este reducerea fricii față de senzațiile interne.
Atunci când glicemia oscilează frecvent, corpul poate produce:
- palpitații;
- transpirații;
- amețeală;
- tremur;
- senzație de slăbiciune.
Aceste simptome sunt similare cu cele din anxietate și pot deveni „declanșatori” cognitivi pentru panică.
Prin stabilizarea metabolică, unele persoane observă:
- mai puține fluctuații fiziologice;
- reducerea hipervigilenței corporale;
- scăderea reactivității la stres.
Astfel, creierul primește mai puține „semnale false de alarmă”.
2. Relația dintre gânduri și starea fiziologică
CBT pornește de la ideea că gândurile influențează emoțiile, însă și corpul influențează modul în care gândim.
Atunci când sistemul nervos este suprastimulat:
- interpretăm mai ușor situațiile ca fiind periculoase;
- tolerăm mai greu incertitudinea;
- avem acces mai redus la gândirea rațională;
- apare tendința de catastrofare.
De aceea, reglarea fiziologică poate susține direct restructurarea cognitivă.
Cu alte cuvinte, este mult mai dificil să contestăm un gând anxios atunci când corpul se află deja într-o stare intensă de activare.
Posibile mecanisme neurobiologice relevante în anxietate
Stabilizarea glicemiei
Reducerea fluctuațiilor glicemice poate diminua eliberarea excesivă de adrenalină și cortizol, hormoni implicați în reacția de „luptă sau fugi”.
Creșterea activității GABA
Unele cercetări sugerează că metabolismul cetogenic poate influența echilibrul dintre glutamat și GABA. GABA este principalul neurotransmițător inhibitor al creierului și are un rol important în calmarea activității neuronale excesive.
Reducerea inflamației
Inflamația cronică este asociată tot mai des cu anxietatea și depresia. Reducerea acesteia poate contribui la reglarea emoțională.
Energie cerebrală mai stabilă
Corpii cetonici oferă o sursă alternativă de energie pentru creier, ceea ce poate contribui la reducerea oboselii mentale și la îmbunătățirea clarității cognitive.
CBT nu înseamnă doar gânduri pozitive
Un aspect important este că terapia cognitiv-comportamentală modernă nu se rezumă la „a gândi pozitiv”. Ea urmărește:
- reglarea sistemului nervos;
- expunerea graduală la frici;
- dezvoltarea toleranței la disconfort;
- flexibilitatea cognitivă;
- reducerea comportamentelor de evitare.
Din această perspectivă, alimentația poate deveni un factor de susținere al procesului terapeutic, nu o soluție magică.
O abordare integrativă a anxietății
Anxietatea apare rareori dintr-o singură cauză. De cele mai multe ori există o combinație între:
- vulnerabilitate biologică;
- stres cronic;
- stil de viață;
- traume;
- tipare cognitive;
- lipsa somnului;
- suprasolicitare emoțională.
De aceea, intervențiile eficiente sunt adesea cele care abordează simultan:
- corpul;
- emoțiile;
- comportamentele;
- gândurile;
- stilul de viață.
Important
Dieta ketogenică nu este potrivită pentru toată lumea și nu înlocuiește psihoterapia sau tratamentul psihiatric atunci când acestea sunt necesare.
Persoanele care urmează tratament psihiatric ar trebui să discute cu medicul înainte de modificări alimentare importante, deoarece metabolismul poate influența răspunsul la anumite medicamente.
Concluzie
CBT ne arată că anxietatea este întreținută atât de interpretările cognitive, cât și de reacțiile fiziologice ale organismului. Cercetările recente privind dieta ketogenică sugerează că reglarea metabolică poate influența semnificativ nivelul de activare al sistemului nervos și sensibilitatea la stres.
Deși studiile sunt încă la început, ele susțin o idee importantă: sănătatea mintală și sănătatea metabolică sunt profund conectate. În viitor, este posibil ca psihoterapia să integreze tot mai frecvent intervenții legate de somn, alimentație, inflamație și reglare fiziologică, alături de tehnicile cognitive și comportamentale clasice.
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în a-ți crea o viață mai bună. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descarcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog, te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Mihaela Stîngă
0760 737 493
mihaela.stinga@psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
www.psihosolutii.ro
Cei mai mulți clienți ai noștri încep psihoterapia dintr-un punct care ar putea suna astfel: „Nu mai suport senzația asta din piept!”, „Trebuie neapărat să scap de amețeală”, „Nu e normal ce simt!”. Nivelul de acceptare pe care îl resimt este cât se poate de scăzut.
Aceasta este una dintre provocările principale în anxietate: lupta cu simptomul.
În anxietate, corpul, sub impactul hormonilor de stres produce simptome fizice reale, dar nepericuloase pentru o persoană relativ sănătoasă: palpitații, tensiune, amețeală, nod în gât, hiperventilație etc.
Ce complică lucrurile este reacția noastră la aceste simptome.
Când nu acceptăm simptomele ne fixăm asupra lor, începem să le monitorizăm constant („mai am? mai e?”), apar gânduri distorsionate („ceva nu e în regulă cu mine”, „o să pățesc ceva”, „nu mai suport să simt asta”) și ca urmare corpul intră și mai mult în alertă. Întrucât mai multă alertă înseamnă mai mult stres, simptomul se intensifică.
E un cerc vicios!
Ce este, de fapt, acceptarea?
Acceptarea nu înseamnă că te resemnezi sau că îți place ce simți.
Acceptarea înseamnă să constanți că simți o anumită stare neplăcută sau chiar chinuitoare și să iți amintești că poți să o lași să existe fără să te lupți cu aceasta sau să intri în panică.
Când începi să accepți simptomele, se schimbă câteva lucruri esențiale: corpul nu mai primește semnalul de pericol continuu și atenția nu mai este blocată constant pe senzații.
Paradoxul acceptării este că pe măsură ce încerci mai puțin să scapi de simptome, acestea sunt mai puțin intense și se liniștesc mai repede.
Iată câțiva pași care te pot ajuta să crești treptat abilitata de a accepta simptomele:
1. Observă starea fără să o catastrofezi
În loc de „E groaznic ce simt”, încearcă să îți spui: „Ok, am palpitații. E anxietate. Sunt foarte neplăcute, dar știu că vor trece.”
2. Permite senzației să fie, fără să încerci să scapi de ea
Nu trebuie să o controlezi imediat. Stai cu ea câteva momente și observă ce se întâmplă.
3. Renunță la verificările constante
„Oare mai simt palpitații? ”. Acest mod de gândire te face să fii focusat pe senzația neplăcută mai mult decât pe orice altceva. În schimb încearcă să îți îndrepți atenția către ceea ce este important la acel moment in jurul tău.
4. Folosește expunerea treptată
Pe măsură ce înveți că simptomele anxietății nu sunt in realitate periculoase sau insuportabile, încearcă să rămâi în situații care îți activează starea de anxietate fără să fugi imediat. Astfel creierul tău observă că pericolul nu este real.
Acceptarea nu va face simptomele să dispară instant, dar îți va permite pe zi ce trece să îți recapeți abilitatea de a te concentra pe aspectele care sunt cu adevărat importante pentru tine.
Dacă ai nevoie de ajutor, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Sandra Voicu
0729.007.831
(Photo credit: CottonBro Studio @ Pexels)
Modalități eficiente de a opri agitația și gândurile constante legate de ce este de rezolvat
Mintea noastră este un aliat extraordinar, dar atunci când nu se mai oprește din a planifica, analiza și anticipa, devine obositoare, copleșitoare și ne fură liniștea. Gândurile legate de tot ce avem de rezolvat sunt firești, însă atunci când devin constante, ne blochează prezentul și ne consumă energia.
Vestea bună este că putem învăța să le domolim.
Iată câteva metode psihologice eficiente pentru a opri agitația și a-ți recăpăta calmul interior:
1. Respirația conștientă – ancora ta în prezent
Când mintea aleargă, corpul tău poate deveni ancora. Respiră adânc pe nas 4 secunde, ține 4 secunde, expiră lent pe gură 6 secunde. Repetă de câteva ori. Acest ritm liniștește sistemul nervos și te readuce în aici și acum.
2. Scrie tot ce te preocupă
Ia o foaie și notează absolut tot ce ai în minte. Nu edita, nu judeca, nu pune în ordine. Doar scrie.
De multe ori, simplul fapt că scoți gândurile din cap pe hârtie reduce semnificativ tensiunea mentală.
3. Transformă „ce este de rezolvat” în pași mici
Gândurile devin copleșitoare când le vedem ca pe un întreg uriaș. Împarte-le în pași concreți, mici și realizabili. Astfel, mintea ta va simți că are un plan și se va liniști.
4. Practică mindfulness în activitățile zilnice
Fii prezent în ceea ce faci: când speli vasele, când bei ceaiul, când mergi pe stradă. Observă senzațiile, sunetele, culorile. Mintea nu poate fi în trecut sau în viitor dacă este ancorată în prezent.
5. Pune limită ruminației mentale
Stabilește o „oră a grijilor” – 15–20 de minute pe zi în care îți permiți să te gândești la probleme și soluții.
În restul timpului, spune-ți cu blândețe: „Mă voi gândi la asta mai târziu.” Este un antrenament mental care aduce libertate.
6. Mișcarea eliberează tensiunea mentală
Plimbarea zilnică, stretching-ul, yoga sau orice formă de mișcare ajută la eliberarea hormonilor de stres și la oxigenarea creierului. Mintea se limpezește când corpul se pune în mișcare.
7. Auto-compasiunea: fii blând cu tine
Nu trebuie să le rezolvi pe toate, imediat. Ești om, nu robot. Recunoaște-ți eforturile și oferă-ți momente de odihnă fără vinovăție. Liniștea interioară începe cu acceptarea de sine.
Agitația și gândurile constante nu dispar peste noapte, dar pot fi gestionate cu răbdare și practică. Alege zilnic măcar una dintre aceste metode și oferă-ți darul liniștii.
Mintea ta are nevoie de liniște ca să îți arate drumul.
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în a-ți crea o viață mai bună. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161