Repetiția în psihoterapie nu înseamnă că procesul terapeutic stagnează, ci este adesea parte din felul în care se produce schimbarea reală. Poți înțelege perfect de ce reacționezi într-un anumit fel și, totuși, să continui să repeți același comportament — pentru că înțelegerea rațională nu este suficientă pentru a schimba un tipar automat. Ai nevoie și de exersare repetată, în ședințe și mai ales între ele, pentru ca un mod nou de a reacționa să devină la fel de accesibil ca cel vechi.
Un gest automat care spune multe despre cum funcționăm
Acum câțiva ani, la prieteni acasă, cineva a spus: „Aș bea un ceai!”. Fără să te gândești, fără să eziți, te-ai putea ridica în secunda doi și pune un ibric pe aragaz — exact așa s-a întâmplat atunci. Prietenul a rămas mirat și a întrebat: „Îmi pui mie un ceai?”.
Nu era nimic greșit în gest. Ce e interesant, privind lucrurile mai târziu, e altceva: răspunsul fusese complet automat. Nu exista o întrebare reală — „vreau să mă ridic?”, „mi-a cerut el asta?”, „e nevoie să fac eu ceva?” — ci doar o nevoie auzită și o reacție imediată la ea.
De aici pornește discuția despre muncă și repetiție în psihoterapie.
Uneori, în terapie, ai senzația că te întorci la aceeași poveste, la aceeași relație, la aceeași teamă sau la același comportament. Ai înțeles deja de unde vine. Ai analizat. Ai găsit explicații. Poate ai avut chiar acel moment de „Aha, acum înțeleg!”. Dar repetiția nu înseamnă neapărat că terapia stagnează — de multe ori, ea face parte chiar din procesul prin care se produce schimbarea.
Să înțelegi ceva nu înseamnă automat să poți face diferit
Una dintre așteptările firești pe care le poți avea în psihoterapie este ca, odată ce ai înțeles cauza unui comportament, acesta să dispară. „Știu de ce reacționez așa. Atunci de ce continui să o fac?” — pentru că nu funcționăm doar pe baza lucrurilor pe care le știm rațional.
Poți să știi că nu trebuie să mulțumești pe toată lumea și, cu toate acestea, să îți fie foarte greu să spui „nu”. Poți să știi că valoarea ta nu depinde exclusiv de performanță și să te critici în continuare atunci când greșești. Poți înțelege că o anumită relație îți face rău și, totuși, să simți impulsul de a te întoarce la ea. Dacă ani de zile ai răspuns la conflict retrăgându-te, criticându-te, încercând să îi mulțumești pe ceilalți sau evitând ceea ce te sperie, aceste răspunsuri pot deveni foarte familiare și pot apărea aproape automat.
Iar familiar nu înseamnă neapărat bun. Înseamnă doar cunoscut.
De aceea, un mod nou de a reacționa are nevoie, la rândul lui, de practică și repetiție. Nu este suficient să îl descoperi într-o ședință. Ai nevoie să îl observi din nou, să îl exersezi, să greșești, să revii asupra lui și să încerci încă o dată. Practic, terapia nu înseamnă doar să descoperi ceva nou despre tine, ci și să faci acel „nou” suficient de familiar și accesibil încât să îl poți folosi atunci când ai nevoie de el.
„Trebuie să fac iar exercițiul acela?”
Uneori, psihoterapia vine și cu ceva ce nu încântă pe toată lumea: exercițiile dintre ședințe. „Trebuie să notez iar ce am simțit?”, „Să fac din nou exercițiul acela?”, „Dar am înțeles deja ideea.”
Da, ai înțeles-o. Doar că între a înțelege ceva în cabinet și a putea folosi acel lucru într-o zi obișnuită, când ești obosit, anxios, furios sau prins într-un conflict, există o diferență importantă.
Ședința de terapie ocupă, de regulă, doar o mică parte din săptămâna ta. Viața în care apar tiparele pe care vrei să le schimbi se desfășoară în restul timpului. De aceea, exercițiile dintre ședințe pot fi atât de valoroase.
O temă poate însemna să observi când apare un anumit gând, să notezi ce ai simțit într-o situație, să exersezi stabilirea unei limite, să încerci un comportament diferit sau pur și simplu să fii atent la un tipar despre care s-a discutat în ședință.
Și, uneori, tema va fi repetitivă. Pentru că scopul ei nu este să îți ofere de fiecare dată ceva nou și interesant, ci să te ajute să exersezi suficient ceea ce vrei să devină mai accesibil și în viața de zi cu zi.
Analogia cu mersul la sală
Este puțin ca mersul la sală. Antrenorul nu inventează la fiecare întâlnire un exercițiu pe care corpul tău nu l-a mai făcut niciodată doar ca să nu te plictisești. Unele mișcări sunt repetate tocmai pentru că prin repetiție se construiește ceva.
În psihoterapie, „mușchiul” pe care îl antrenezi poate fi capacitatea de a spune „nu”, de a tolera disconfortul, de a observa un gând fără să îl crezi imediat, de a cere ajutor, de a-ți exprima nevoile sau de a reacționa diferit într-o situație în care înainte răspundeai automat.
Schimbarea are nevoie de practică, nu doar de conversații bune
Dacă vrei să înveți o limbă străină, nu citești vocabularul o singură dată și te aștepți să îl știi pentru totdeauna. Dacă vrei să înveți să cânți la un instrument, nu exersezi o singură dată o melodie și consideri că ai terminat.
Și totuși, când vine vorba despre emoții și comportamente, ai uneori așteptarea ca o conversație foarte bună să schimbe instantaneu un mecanism pe care l-ai folosit poate timp de 10, 20 sau 30 de ani. Psihoterapia presupune și antrenament.
Această parte poate fi mult mai puțin spectaculoasă decât marile revelații din terapie. Dar tocmai aici se consolidează, de multe ori, schimbarea. Și da, uneori repetiția chiar este plicticoasă. Nu trebuie să romantizezi fiecare moment al procesului terapeutic.
Uneori este plictisitor să auzi din nou aceeași idee. Uneori este enervant să observi că ai repetat un comportament despre care ai discutat deja. Uneori apare chiar gândul: „Ar fi trebuit să fi trecut peste asta până acum.”
Progresul psihologic rareori urmează o linie dreaptă
Faptul că un tipar reapare nu șterge munca făcută până atunci.
Poate că înainte observai ce s-a întâmplat după o săptămână, iar acum observi în aceeași zi. Poate că înainte intrai automat într-un anumit comportament, iar acum există o secundă în care îți dai seama ce se întâmplă. Poate că încă faci același lucru, dar îl faci mai rar. Poate că intensitatea emoției este aceeași, dar îți revii mai repede. Poate că pentru prima dată reușești să te întrebi: „Ce se întâmplă cu mine acum?”
Și toate acestea pot fi forme de progres.
Repetiția nu este scopul. Integrarea este.
Desigur, simplul fapt că vorbești la nesfârșit despre același lucru nu garantează progresul. În terapie, repetiția devine utilă atunci când aduce ceva: o perspectivă nouă, o emoție pe care reușești să o tolerezi diferit, un comportament exersat, o reacție observată mai devreme sau o posibilitate de alegere acolo unde înainte exista doar automatism.
Problema nu era ridicarea de a face unui prieten un ceai. Ai putea face exact același lucru și astăzi. Diferența ar fi să existe măcar o clipă în care să știi că tu alegi să te ridici.
Iar dacă un simptom, o teamă sau un vechi comportament apare din nou și odată cu el vine gândul „Iar asta?”, poate că întrebarea mai utilă este: „Da, iar asta — și ce pot vedea sau face diferit acum?”
Uneori, exact acolo începe schimbarea.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Roxana Dinu
0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro
Anxietatea nu înseamnă întotdeauna frică vizibilă. De multe ori, ea se ascunde în spatele unor comportamente pe care le poți considera „normale”, „responsabile” sau chiar „dezirabile” — perfecționism, nevoia de a avea totul sub control, dificultatea de a spune „nu”, iritabilitate sau procrastinare. În loc de „Mi-e frică”, poți gândi „Trebuie să mă asigur că totul este în regulă” sau „Nu pot să mă opresc până nu termin tot”. În spatele acestor tipare stă adesea aceeași nevoie: să obții siguranță într-o lume care nu poate oferi certitudine absolută.
Cum se poate ascunde anxietatea în spatele unor comportamente „normale”
Anxietatea poate arăta ca perfecționism. Ca nevoia de a avea totul sub control. Ca dificultatea de a spune „nu”. Ca iritabilitate, procrastinare sau imposibilitatea de a te opri din muncă. Poate arăta ca o nevoie permanentă de a verifica, de a anticipa, de a analiza și de a te asigura că nu ai greșit.
Uneori, persoana anxioasă nu spune „Mi-e frică”, ci:
„Trebuie să mă asigur că totul este în regulă.”
„Mai bine verific încă o dată.”
„Nu pot să mă opresc până nu termin tot.”
„Dacă fac lucrurile perfect, nu voi avea de ce să-mi fac griji.”
„Trebuie să știu ce se va întâmpla.”
În spatele acestor comportamente poate exista aceeași nevoie fundamentală: să obții siguranță într-o lume care nu poate oferi certitudine absolută.
Ce este, de fapt, anxietatea din punct de vedere psihologic
Anxietatea poate fi mai degrabă o stare de alertă decât o frică evidentă. Din punct de vedere psihologic, ea implică anticiparea unei amenințări viitoare. Nu este nevoie ca pericolul să fie prezent aici și acum — este suficient ca mintea să îl anticipeze. De aceea, anxietatea poate produce o stare persistentă de vigilență: Ce ar putea merge prost? Ce am omis? Ce se va întâmpla dacă…?
În timp, această stare poate deveni atât de familiară, încât nici nu o mai recunoști ca anxietate. Poți spune:
„Așa sunt eu. Sunt atentă.”
„Îmi place să fac lucrurile bine.”
„Sunt o persoană responsabilă.”
„Nu-mi place să las lucrurile la voia întâmplării.”
Și poate fi adevărat — responsabilitatea, atenția și dorința de a face lucrurile bine nu sunt, în sine, probleme. Diferența apare atunci când aceste comportamente nu mai sunt alegeri, ci devin modalități prin care încerci să îți reduci anxietatea.
Perfecționismul și frica de greșeală
Perfecționismul poate ascunde frica de greșeală. Uneori, în spatele lui nu se află dorința de excelență, ci teama de consecințele unei greșeli:
„Dacă fac totul perfect, nu voi putea fi criticat.”
„Dacă mă pregătesc suficient, nu voi eșua.”
„Dacă verific totul, nu voi face o greșeală.”
Problema este că perfecțiunea nu poate oferi siguranța promisă. Cu cât încerci mai mult să elimini posibilitatea unei greșeli, cu atât devii mai atent la tot ce ar putea merge prost. Iar ceea ce trebuia să îți ofere siguranță ajunge să îți mențină starea de alertă.
Iritabilitatea, o altă față a anxietății
Nu toate persoanele anxioase par îngrijorate. Unele par nervoase. Când organismul se află într-o stare prelungită de activare, toleranța la frustrare poate scădea. Zgomotele devin mai greu de suportat, întrebările celorlalți pot deveni iritante, iar micile schimbări de plan pot provoca reacții disproporționate.
În astfel de momente, în spatele lui „Mă enervează!” poate exista și un: „Este prea mult. Nu mai pot procesa încă ceva.” Asta nu înseamnă că orice iritabilitate este anxietate, dar este util să te întrebi uneori ce se află sub reacția vizibilă.
Procrastinarea și cercul anxietății
Pare paradoxal: dacă îți este atât de important să faci ceva bine, de ce amâni? Pentru că uneori problema nu este lipsa motivației, ci frica de ceea ce ai putea simți dacă începi. Dacă o sarcină este asociată cu posibilitatea de a greși, de a fi evaluat, de a nu fi suficient de bun sau de a nu face față, amânarea îți poate oferi o ușurare imediată.
„Mă apuc mai târziu” reduce pentru moment disconfortul. Dar apoi apare vinovăția, presiunea crește, iar sarcina devine și mai amenințătoare. Se formează astfel un cerc:
anxietate → evitare → ușurare temporară → anxietate mai mare → evitare.
Nevoia de control, o formă subtilă de anxietate
Una dintre cele mai frecvente încercări de a te liniști este să controlezi cât mai multe variabile. Planifici, anticipezi, verifici, ceri reasigurări, îți imaginezi scenarii alternative, încerci să prevezi toate posibilitățile.
Controlul poate fi util. Problema apare atunci când devine condiția pentru a te putea simți în siguranță. Dacă ai nevoie să știi exact ce se va întâmpla pentru a fi liniștit, vei fi inevitabil vulnerabil în fața incertitudinii — iar incertitudinea este o parte inevitabilă a vieții.
O întrebare mai utilă decât „De ce sunt așa?”
Când înțelegi anxietatea doar ca pe „frica de ceva”, poți ajunge să te lupți cu simptomele ei — încerci să nu mai gândești, să nu te mai îngrijorezi, să nu mai verifici, să fii mai relaxat.
Uneori, însă, o întrebare mai utilă este: „Ce încearcă această parte din mine să prevină sau să protejeze?”
- Poate că perfecționismul încearcă să protejeze de rușine.
- Poate că nevoia de control încearcă să protejeze de neputință.
- Poate că hiperresponsabilitatea încearcă să prevină critica.
- Poate că evitarea încearcă să protejeze de eșec.
- Poate că nevoia constantă de reasigurare încearcă să creeze un sentiment de siguranță.
Privită astfel, anxietatea nu mai apare doar ca un „dușman” care trebuie eliminat, ci și ca o strategie de protecție care, la un moment dat, poate să fi avut un sens.
Cum arată anxietatea ta?
A înțelege anxietatea înseamnă și a observa ce se află sub ea. Poate că primul pas nu este să te întrebi „Cum scap de anxietate?”, ci „Cum arată anxietatea mea?”
La unii oameni este o teamă intensă. La alții este o minte care nu se oprește. La alții este perfecționism. La alții este nevoie de control. La alții este iritabilitate. La alții este procrastinare. La alții este imposibilitatea de a se odihni.
Și poate că tocmai aici începe o relație diferită cu propria anxietate: nu prin a o judeca, ci prin a deveni suficient de curios încât să observi ce încearcă ea să facă pentru tine și de ce are nevoie pentru a nu mai fi nevoită să o facă atât de intens.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161
Anxietatea relațională apare atunci când teama de a fi respins, abandonat sau insuficient de important devine atât de puternică încât începe să îți influențeze modul în care interpretezi comportamentul partenerului și felul în care reacționezi în relație. Se manifestă prin nevoia constantă de reasigurare, verificarea repetată a telefonului sau analiza excesivă a conversațiilor, iar aceste comportamente, deși aduc o liniște temporară, mențin de fapt cercul anxietății. Vestea bună este că poate fi gestionată prin psihoterapie, care te ajută să diferențiezi faptele de interpretări și să construiești un sentiment mai stabil de siguranță.
Ce influențează cu adevărat relația de cuplu
Relația cu partenerul este rezultatul mult mai multor factori decât compatibilitatea sau iubirea. În fiecare interacțiune ajung împreună experiențele din trecut, convingerile despre sine și despre ceilalți, modul în care ai învățat să răspunzi la apropiere și la conflict, dar și felul în care sistemul tău nervos interpretează siguranța și pericolul.
De aceea, uneori, dificultățile din cuplu nu apar pentru că relația este lipsită de iubire, ci pentru că frica ajunge să ocupe mai mult spațiu decât conexiunea.
Ce este anxietatea relațională
Anxietatea relațională nu înseamnă doar emoții intense sau nevoia de reasigurare. Ea apare atunci când teama de a fi respins, abandonat sau insuficient de important devine atât de puternică încât începe să îți influențeze modul în care interpretezi comportamentul partenerului și felul în care reacționezi în relație.
Mesajele la care nu se răspunde imediat, o schimbare subtilă de ton sau o nevoie firească de spațiu pot fi percepute ca dovezi că relația este în pericol. În astfel de momente, creierul tău caută certitudine, iar comportamentele care urmează au rolul de a reduce anxietatea pe termen scurt.
Semnele frecvente ale anxietății relaționale
Printre cele mai frecvente semne ale anxietății relaționale se numără:
- nevoia constantă de reasigurare că ești iubit sau apreciat;
- tendința de a analiza excesiv conversațiile și comportamentul partenerului;
- verificarea repetată a telefonului sau a rețelelor sociale;
- dificultatea de a tolera distanța sau perioadele în care partenerul este ocupat;
- interpretarea rapidă a ambiguității ca semn de respingere.
Deși aceste comportamente pot aduce o senzație temporară de liniște, ele mențin cercul anxietății. Cu cât cauți mai des confirmări, cu atât devine mai dificil să ai încredere în relație fără ele.
De unde vine, de fapt, anxietatea relațională
Este important de înțeles că anxietatea relațională nu spune întotdeauna ceva despre calitatea relației. De multe ori, ea reflectă felul în care sistemul tău emoțional a învățat să răspundă la nesiguranță, pe baza experiențelor anterioare, a relațiilor semnificative din copilărie sau a unor experiențe de respingere și pierdere.
Cum poate fi gestionată anxietatea relațională
Vestea bună este că anxietatea relațională poate fi gestionată. Psihoterapia te ajută să înțelegi mecanismele care întrețin această stare, să diferențiezi faptele de interpretări și să dezvolți un sentiment mai stabil de siguranță, atât în relație, cât și în raport cu propria persoană.
O relație sănătoasă nu elimină complet nesiguranța. În schimb, oferă spațiul în care aceasta poate fi înțeleasă, exprimată și gestionată fără ca frica să preia controlul.
Dacă observi că anxietatea îți influențează constant relațiile, discutarea acestor dificultăți într-un proces terapeutic poate reprezenta un prim pas către relații mai sigure și mai echilibrate.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psiholog Larisa Paul
0737 039 446
Vacanța poate aduce odihnă și momente plăcute, dar poate fi însoțită și de anxietate. Dacă apropierea unei călătorii îți provoacă neliniște, nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Schimbarea rutinei, necunoscutul și lipsa controlului pot activa gânduri anxioase. Scopul nu este să pleci în vacanță fără nicio urmă de anxietate, ci să nu lași anxietatea să îți organizeze întreaga experiență.
Vacanța este asociată, de obicei, cu odihna, libertatea și timpul petrecut alături de cei dragi. Cercetările arată că vacanțele pot îmbunătăți starea de spirit, energia și starea generală de bine. Totuși, efectele nu apar automat și nu sunt identice pentru toată lumea. Modul în care te raportezi la vacanță, presiunea pe care o pui asupra ta și felul în care gestionezi evenimentele neprevăzute influențează experiența.
De ce poate apărea anxietatea înainte de vacanță?
Vacanța presupune schimbarea rutinei, un anumit grad de necunoscut și renunțarea temporară la controlul pe care îl ai în mediul familiar. Pentru o minte anxioasă, toate acestea pot fi interpretate ca posibile pericole.
Pot apărea gânduri precum:
- „Dacă uit ceva important?”
- „Dacă pierdem avionul sau apare o problemă cu rezervarea?”
- „Dacă mi se face rău și nu găsesc ajutor?”
- „Dacă voi avea un atac de panică în avion?”
- „Dacă se îmbolnăvesc copiii?”
- „Dacă se întâmplă ceva acasă cât timp lipsesc?”
- „Am cheltuit mulți bani, deci vacanța trebuie să fie perfectă.”
- „Ar trebui să mă simt bine. Dacă sunt anxios, înseamnă că am stricat vacanța.”
În terapia cognitiv-comportamentală (CBT), nu evenimentul este singurul care produce emoția, ci și interpretarea pe care i-o oferi. Situația „plec într-o țară necunoscută” poate genera curiozitate pentru o persoană și teamă intensă pentru alta, în funcție de gândurile automate care apar.
Cum te ajută psihoterapia CBT?
CBT te învață să observi legătura dintre situații, gânduri, emoții și comportamente. Atunci când apare un gând anxios, poți începe prin a te întreba:
- Este acesta un fapt sau o predicție?
- Ce dovezi ai că se va întâmpla?
- Confunzi posibilitatea cu probabilitatea?
- Ai mai trecut prin situații asemănătoare?
- Cum te-ai descurca dacă ar apărea într-adevăr o problemă?
- Ce i-ai spune unui prieten care ar avea același gând?
De exemplu, gândul „Dacă mi se face rău, nu voi putea face față” poate fi înlocuit cu unul mai realist:
„Este posibil să am un moment de disconfort, dar acest lucru nu înseamnă că sunt în pericol. Pot face o pauză, pot cere ajutor și pot folosi strategiile pe care le cunosc.”
În locul gândului „Vacanța trebuie să fie perfectă”, poți formula:
„O vacanță reușită poate conține și oboseală, întârzieri sau momente tensionate. Nu trebuie să fie perfectă pentru a avea experiențe frumoase.”
Iar gândul „Dacă sunt anxios, nu mă voi putea bucura de nimic” poate deveni:
„Pot simți anxietate și, în același timp, pot participa la activități care contează pentru mine.”
Gândirea echilibrată nu înseamnă să te convingi că nimic neplăcut nu se poate întâmpla. Înseamnă să recunoști că poți tolera incertitudinea și că ai mai multe resurse decât îți spune anxietatea.
Pregătire sănătoasă sau nevoie de control?
O pregătire sănătoasă înseamnă să verifici documentele, rezervările, hainele și medicamentele necesare, dar și să rămâi suficient de flexibil pentru a te adapta situațiilor care pot apărea în vacanță și pentru care poți găsi soluții atunci.
Când pregătirea este condusă de anxietate, poți lua prea multe bagaje și medicamente, poți verifica repetat totul și poți deveni tot mai agitat.
Aceste comportamente sunt alimentate de gânduri precum:
- „Trebuie neapărat să am totul cu mine.”
- „Dacă uit ceva, vacanța va fi compromisă.”
- „Dacă mi se face rău și nu am medicamentul potrivit?”
CBT te ajută să înlocuiești aceste gânduri cu unele mai realiste:
- „Este suficient să iau lucrurile esențiale.”
- „Dacă uit ceva, pot găsi o soluție.”
- „Verificările repetate îmi întrețin anxietatea, nu siguranța.”
Scopul nu este să controlezi orice situație, ci să fii suficient de organizat și să ai încredere că te poți descurca dacă apare ceva neprevăzut.
CBT lucrează cu toleranța la incertitudine. Cercetările arată că intervențiile care vizează direct dificultatea de a tolera necunoscutul pot reduce îngrijorarea și simptomele anxioase.
Nu evita ceea ce te sperie
Evitarea calmează anxietatea pe moment, dar o poate menține pe termen lung. Dacă eviți avionul, restaurantele, locurile aglomerate sau excursiile de teamă că „s-ar putea întâmpla ceva”, creierul nu mai are ocazia să învețe că poți face față.
În CBT se folosește expunerea graduală. Te apropii treptat de situația temută, fără să aștepți dispariția completă a anxietății. De exemplu, teama de zbor poate fi abordată prin informare, imagini și filmări, vizitarea aeroportului, simulări și, în cele din urmă, zboruri scurte.
Studiile asupra frica de zbor arată că intervențiile CBT și expunerea pot reduce anxietatea, iar beneficiile se pot menține și după încheierea tratamentului.
O vacanță suficient de bună
Nu este necesar să umpli fiecare zi cu obiective turistice. Alternarea activităților cu odihna, păstrarea unui program flexibil și alegerea unor experiențe care îți fac cu adevărat plăcere pot susține recuperarea psihologică.
Atunci când apare anxietatea, poți reveni la prezent: observă respirația, senzațiile corpului, peisajul, sunetele și oamenii din jurul tău. Nu trebuie să rezolvi în minte toate problemele posibile ale următoarelor zile.
Vacanța nu este un test pe care trebuie să îl treci și nici o experiență care trebuie să arate perfect. Este o perioadă în care poți exersa flexibilitatea, tolerarea necunoscutului și capacitatea de a rămâne conectat la ceea ce contează, chiar și atunci când anxietatea apare.
Psihoterapia CBT nu promite că vei controla fiecare situație. Te ajută însă să ai mai multă încredere că, indiferent ce apare, vei putea răspunde pas cu pas, fără să lași teama să aleagă în locul tău.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro/register. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Mihaela Stîngă
0760 737 493
mihaela.stinga@psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
www.psihosolutii.ro
În ultimii ani, interesul pentru fericire a crescut enorm. Căutările pe Google despre ce este fericirea sau cum putem fi fericiți sunt mai numeroase decât multe alte subiecte din domeniul sănătății mintale. Cu toate acestea, puțini oameni își pun o întrebare esențială: ce înseamnă, de fapt, fericirea?
Mulți dintre noi asociem fericirea cu o stare permanentă de bine, plăcere și satisfacție. Însă cercetările din psihologie arată că lucrurile sunt mai complexe. Fericirea nu înseamnă să te simți extraordinar în fiecare zi, ci mai degrabă să fii mulțumit de direcția în care merge viața ta și să ai sentimentul că aceasta are sens.
Ce este, de fapt, fericirea?
În psihologie, fericirea este definită mai degrabă prin nivelul de satisfacție față de propria viață decât prin intensitatea emoțiilor pozitive trăite zilnic.
Cu alte cuvinte, fericirea înseamnă mai degrabă sens decât plăcere continuă.
Emoțiile pozitive sunt importante, însă ele sunt, prin natura lor, trecătoare. Acest lucru nu reprezintă un defect al creierului nostru, ci un mecanism adaptativ. Dacă ne-am simți permanent extraordinar, emoțiile și-ar pierde rolul de a ne motiva să căutăm ceea ce este benefic pentru noi.
Creierul își modifică permanent starea emoțională în funcție de informațiile pe care le primește din corp și din mediul înconjurător. A ne aștepta să rămânem într-o stare constantă de fericire este la fel de nerealist precum a crede că o singură masă ne va ține sătui pentru tot restul vieții.
De ce căutarea fericirii poate deveni o capcană
Societatea modernă transmite constant același mesaj: trebuie să fim fericiți.
Cărți, cursuri, reclame și rețele sociale promovează ideea că putem și chiar ar trebui să ne simțim extraordinar în fiecare zi. În timp, această idee poate deveni o presiune.
Dacă nu ne simțim fericiți, ajungem să credem că este ceva în neregulă cu noi.
Problema este că acest standard este imposibil de atins. Starea de bine permanentă nu reprezintă o funcționare normală a psihicului uman.
Mai mult decât atât, suntem expuși zilnic imaginilor atent selectate de pe rețelele sociale, unde oamenii par mereu frumoși, relaxați și împliniți. Comparându-ne viața reală cu aceste imagini idealizate, așteptările noastre devin nerealiste, iar diferența dintre ceea ce trăim și ceea ce credem că ar trebui să trăim generează frustrare și dezamăgire.
Poate că unul dintre cele mai sănătoase mesaje pe care ni le-am putea spune este:
„Este în regulă să te simți rău uneori.”
De ce alergăm după fericire fără să o găsim
În majoritatea domeniilor vieții, cu cât depunem mai mult efort, cu atât cresc șansele de a obține rezultatul dorit.
În cazul fericirii însă, lucrurile par să funcționeze invers.
Cu cât ne concentrăm mai mult asupra ideii de a fi fericiți tot timpul, cu atât riscăm să devenim mai atenți la momentele în care nu suntem. Astfel, fericirea ajunge să ne scape printre degete tocmai pentru că o transformăm într-un obiectiv permanent.
Fericirea nu este o colecție de plăceri
Una dintre cele mai răspândite concepții greșite este aceea că fericirea reprezintă acumularea continuă de experiențe plăcute.
Este foarte puțin probabil ca oamenii care au trăit de-a lungul celei mai mari părți din istoria omenirii să fi considerat că sensul vieții este reprezentat de un șir nesfârșit de momente de plăcere.
Această perspectivă este relativ recentă și este alimentată în mare măsură de cultura consumului și de imaginea promovată în mediul online.
În realitate, oamenii au supraviețuit și au evoluat datorită colaborării, apartenenței și scopurilor comune. Sensul, relațiile și contribuția la binele celorlalți au avut întotdeauna un rol mult mai important decât confortul permanent.
Cum apare adevărata stare de bine
Fericirea nu ar trebui privită ca un obiectiv în sine.
Ea apare ca efect secundar atunci când trăim în acord cu valorile noastre, construim relații sănătoase, contribuim la ceva mai mare decât noi și găsim sens în ceea ce facem.
Cu alte cuvinte, nu devenim fericiți pentru că urmărim fericirea, ci pentru că ne concentrăm asupra unei vieți pline de sens.
Dacă treci printr-o perioadă dificilă, iar anxietatea, depresia, stresul sau alte probleme emoționale îți afectează calitatea vieții, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psiholog Ioana Ionicioiu
0746 211 896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro
Vorbeam de curând cu un client care îmi explica frustrarea pe care o simte deoarece înțelege tot ce discutăm în terapie, a citit mult și bine despre cum funcționează anxietatea și totuși stările de anxietate nu îi dau pace. „Dacă înțeleg ce mi se întâmplă, înțeleg că nu sunt într-un pericol real, de ce nu mă simt mai bine?”… aceasta era întrebarea lui.
Îi înțeleg frustrarea! Exact în acest punct apare una dintre cele mai mari confuzii legate de schimbare, anume faptul că a înțelege ceva nu înseamnă automat că și reacțiile noastre se modifică imediat.
Înțelegerea este doar o parte din proces. Este importantă, chiar esențială, însă de una singură nu schimbă felul în care reacționează creierul nostru în situațiile dificile.
În viața de zi cu zi, mintea noastră funcționează, de cele mai multe ori, pe baza automatismelor. Creierul este construit în așa fel încât să economisească energie, deci va apela aproape întotdeauna la căile deja bine bătătorite: acele tipare de gândire pe care le-a repetat ani la rând. Nu va alege automat informațiile noi doar pentru că le-am înțeles. Din acest motiv, în terapia cognitiv-comportamentală acordăm o importanță foarte mare repetiției și îi încurajăm pe clienții noștri să își recitească zilnic credințele raționale pe care le construim împreună în ședințe. Scopul nu este doar să reținem pe de rost. Scopul final este să se creeze un nou automatism, deoarece în momentele de anxietate, creierul nu accesează automat ceea ce știe, ci apelează la ceea ce a repetat cel mai mult.
De fiecare dată când citești din nou o credință rațională, îi reamintești creierului că există și o altă interpretare posibilă. De fiecare dată când alegi conștient să o repeți, chiar dacă încă nu o „simți” ca fiind 100% adevărată, întărești puțin câte puțin un nou mod de a gândi. Asta numim în terapia cognitiv-comportamentală „restructurare cognitivă”. Este un proces meticulos de antrenament al minții. Momentele de revelație, așa-numitele „momente aha” sunt plăcute, dar cel mai adesea nu duc la schimbare și vindecare.
Gândește-te la acest proces ca la construirea unui drum nou prin pădure. Vechile gânduri anxioase sunt o adevarată autostradă: au fost folosite de mii de ori. Credințele raționale noi sunt, la început, doar o cărare îngustă. Cu cât mergi mai des pe ea, cu atât devine mai clară și mai ușor de străbătut, în timp ce autostrada veche începe, încet-încet, să fie folosită tot mai rar.
În concluzie, dacă ai impresia că „știi deja” toate informațiile necesare pentru vindecare, dar anxietatea încă este prezentă, probabil te afli în acea etapă a procesului (mai plictisitoare poate, dar esențială) în care ai nevoie de repetiție, deoarece nu ceea ce înțelegem ne marchează viața, ci ceea ce repetăm suficient de des încât să devină automat.
Dacă ai nevoie de ajutor, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Sandra Voicu
0729.007.831
(Photo credit: Monstera Production pentru Pexels)
Cu toții avem mici gesturi pe care le facem aproape fără să ne dăm seama, mai ales atunci când suntem stresați, emoționați sau concentrați. Ne jucăm cu un obiect, ne răsucim părul, ne mușcăm buzele, ne roadem pielițele din jurul unghiilor sau batem ritmic din picior.
Aceste comportamente sunt, de multe ori, modalități prin care organismul încearcă să reducă tensiunea și să se autoregleze.
Ticurile pot părea asemănătoare la prima vedere, însă nu sunt același lucru. Ele nu sunt simple obiceiuri și nici gesturi făcute intenționat. Sunt mișcări sau sunete involuntare, generate de modul în care funcționează anumite circuite ale sistemului nervos. Din acest motiv, persoana care le are nu le poate controla complet, chiar dacă își dorește.
Dacă ai observat că tu, copilul tău sau cineva drag clipește des, își mișcă umerii, își drege vocea sau repetă anumite sunete fără să vrea, este firesc să apară întrebări și îngrijorări.
Vestea bună este că, în multe situații, ticurile sunt trecătoare și nu reprezintă semnul unei afecțiuni neurologice grave. Totuși, merită înțelese, deoarece pot influența starea emoțională, relațiile și calitatea vieții, atât la copii, cât și la adolescenți și adulți.
Ce sunt ticurile?
Ticurile sunt mișcări sau sunete involuntare, rapide și repetitive, pe care persoana le face fără intenție și pe care, de cele mai multe ori, nu le poate controla complet.
Ele pot fi motorii (mișcări) sau vocale (sunete): clipit frecvent, grimase sau strâmbături, ridicat din umeri, mișcări repetate ale capului sau gâtului, încrețirea nasului, dresul repetat al vocii, tuse fără o cauză medicală, mormăit sau alte sunete repetitive.
Multe persoane descriu înaintea apariției ticului o senzație de tensiune sau presiune, ca și cum organismul „cere” să facă acel gest. După apariția ticului, această tensiune se reduce pentru scurt timp.
Acesta este unul dintre motivele pentru care simplul îndemn „Oprește-te!” nu funcționează.
Ce se întâmplă în creier?
Ticurile sunt considerate o tulburare de neurodezvoltare. Cercetările arată că ele sunt asociate cu o funcționare diferită a unor circuite din creier implicate în controlul mișcărilor și în inhibarea impulsurilor, în special a conexiunilor dintre cortex și ganglionii bazali.
Aceste circuite au rolul de a filtra și controla mișcările pe care le facem automat. Atunci când acest mecanism funcționează diferit, pot apărea mișcări sau sunete involuntare.
Sunt implicate și modificări ale unor neurotransmițători, în special dopamina, ceea ce explică de ce ticurile nu pot fi controlate doar prin voință și de ce, în anumite situații, tratamentul medicamentos poate fi util.
Așadar, ticurile nu apar pentru că persoana este răsfățată, lipsită de voință sau „nu se controlează suficient”. Ele au o bază neurologică reală.
De ce apar?
Nu există o singură cauză.
De cele mai multe ori există o predispoziție biologică, iar factorii de mediu influențează intensitatea simptomelor.
Este important de știut că stresul nu provoacă ticurile, însă le poate face mai vizibile.
Ele tind să fie mai frecvente în perioade de stres sau emoții intense, oboseală, lipsă de somn, schimbări importante, suprasolicitare.
La copii, ticurile apar frecvent în perioada adaptării la grădiniță sau școală ori în alte momente de schimbare. La adolescenți și adulți, ele se pot accentua în perioade solicitante, precum examenele, conflictele, schimbările profesionale sau alte situații stresante.
În unele cazuri, ticurile sunt asociate și cu alte condiții, precum ADHD, anxietatea sau tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), fără ca acest lucru să însemne că toate persoanele cu ticuri vor dezvolta aceste dificultăți.
Cât de frecvente sunt?
Mai frecvente decât credem.
Se estimează că aproximativ unul din cinci copii prezintă, la un moment dat, ticuri tranzitorii.
Acestea apar cel mai frecvent între 5 și 8 ani și sunt mai întâlnite la băieți decât la fete.
În majoritatea cazurilor, ticurile se reduc treptat sau dispar spontan în decurs de câteva luni sau câțiva ani.
La unele persoane pot persista și în adolescență sau la vârsta adultă, însă adesea devin mai puțin intense și mai ușor de gestionat.
Ticurile nu sunt mereu la fel
Un aspect care îi îngrijorează pe mulți părinți este faptul că ticurile par să vină și să plece. Acest lucru este normal. Pot exista perioade în care aproape dispar, urmate de săptămâni în care reapar. Uneori se modifică și forma lor: un tic dispare, iar altul îi ia locul. Aceste fluctuații fac parte din evoluția obișnuită a ticurilor și nu înseamnă neapărat că problema se agravează.
Ce simte persoana care are ticuri?
Indiferent de vârstă, ticurile nu sunt o alegere.
Mulți copii și adulți spun că încearcă să le controleze, însă acest lucru necesită un efort foarte mare și poate fi menținut doar pentru perioade scurte.
Cu cât încearcă mai mult să le suprime, cu atât apare o nevoie mai intensă de a le face.
Din acest motiv, comentarii precum „Nu mai face asta”, „Controlează-te”, „Se uită lumea la tine” pot produce mai multă rușine și anxietate decât ajutor.
Pentru multe persoane, nu ticurile sunt partea cea mai dificilă, ci teama de a fi judecate sau respinse.
Unii copii evită să răspundă la ore sau să participe la activități de teamă că ceilalți vor observa ticurile. Unii adulți evită prezentările, întâlnirile sau situațiile sociale din același motiv.
De multe ori, suferința emoțională provocată de ticuri ajunge să fie mai mare decât ticurile în sine.
Perfecționismul și nevoia de control
În cabinet observ adesea că atât persoanele cu ticuri, cât și părinții lor ajung să își consume foarte multă energie încercând să controleze ceea ce se întâmplă.
Copilul încearcă să își oprească ticurile pentru a nu fi observat. Adultul devine atent la fiecare gest și încearcă permanent să pară „normal”. Părintele urmărește fiecare tic și își spune: „Trebuie să fac ceva să dispară.”
Este o reacție firească. Atunci când ne sperie ceva, primul impuls este să încercăm să îl controlăm.
Paradoxul este că, în cazul ticurilor, cu cât atenția și presiunea sunt mai mari, cu atât sistemul nervos rămâne într-o stare de activare crescută, iar ticurile pot deveni mai evidente.
Perfecționismul poate amplifica acest cerc vicios.
Copiii perfecționiști sunt adesea foarte preocupați să nu greșească și să fie acceptați de ceilalți. Adulții perfecționiști își impun standarde foarte ridicate și pot ajunge să creadă că trebuie să își controleze fiecare reacție, fiecare gest și fiecare emoție.
Dar oamenii nu au nevoie să fie perfecți pentru a fi acceptați.
Uneori, primul pas nu este să eliminăm fiecare tic, ci să reducem presiunea pe care o punem asupra noastră sau asupra copilului.
Acceptarea nu înseamnă resemnare. Înseamnă să pornim de la realitate și să alegem intervențiile potrivite, fără critică și fără vinovăție.
Cum pot reacționa părinții și cei din jur?
Atunci când ticurile apar la un copil, este firesc ca părinții să se îngrijoreze.
Însă ceea ce îl ajută cel mai mult pe copil este un mediu în care se simte acceptat și în siguranță.
Poate fi de ajutor:
- să păstrezi un ton calm;
- să eviți să atragi atenția asupra fiecărui tic;
- să îi asiguri suficient somn și o rutină echilibrată;
- să reduci, pe cât posibil, sursele de stres;
- să vorbești despre ticuri fără critică sau vinovăție;
- să observi și calitățile copilului, nu doar simptomele.
În schimb, este bine să eviți:
- observațiile repetate;
- pedepsirea;
- ironizarea;
- comparațiile cu alți copii;
- discuțiile despre ticuri în fața altor persoane fără acordul copilului.
Reacția ta nu va face ticurile să dispară peste noapte, însă poate influența profund felul în care copilul se simte în legătură cu ele.
Dar dacă ticurile apar la un adult?
Ticurile nu sunt doar o problemă a copilăriei.
Unii adulți le au încă din copilărie, iar alții observă că devin mai evidente în perioade de stres intens.
Pentru mulți, cea mai mare dificultate nu este ticul în sine, ci rușinea și teama de a fi judecați.
Este important să ne amintim că ticurile nu definesc valoarea unei persoane și nu spun nimic despre inteligența, caracterul sau capacitatea sa de a avea o viață împlinită.
Când este bine să ceri ajutor?
Este recomandat să consulți un medic neurolog, un medic psihiatru sau un psiholog dacă:
- ticurile persistă mai mult de un an;
- devin tot mai frecvente sau mai intense;
- provoacă durere sau accidente;
- afectează activitatea zilnică, școala, serviciul sau relațiile cu ceilalți;
- copilul sau adultul începe să evite anumite situații din cauza lor;
- apar împreună cu dificultăți de atenție, anxietate, simptome obsesiv-compulsive sau alte schimbări importante.
O evaluare de specialitate poate clarifica despre ce este vorba și poate orienta către cea mai potrivită intervenție. În funcție de situație, aceasta poate include monitorizare, intervenții psihologice, terapie comportamentală și, în anumite cazuri, tratament medicamentos.
Un gând important
Atunci când vedem un tic, este ușor să ne concentrăm doar asupra mișcării sau sunetului. Dar un tic este un simptom, nu un defect de caracter. Nu înseamnă că un copil este răsfățat. Nu înseamnă că un adult este lipsit de voință. Nu înseamnă că cineva nu se străduiește suficient.
Înseamnă doar că sistemul nervos funcționează puțin diferit și că persoana respectivă are nevoie, înainte de toate, de înțelegere.
Informarea corectă, răbdarea și sprijinul celor din jur pot face o diferență importantă. Iar atunci când este nevoie, apelarea la un specialist este un pas firesc, nu un motiv de teamă.
Pentru că, indiferent de vârstă, un om înseamnă mult mai mult decât ticurile pe care le are.
Dacă crezi că ai nevoie de ajutor specializat, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și să realizezi o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Roxana Dinu
0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro
Trăim într-o lume în care aproape orice se întâmplă imediat. Un film pornește la un click, mâncarea ajunge la ușă în câteva zeci de minute, răspunsurile la orice întrebare apar în câteva secunde, iar pe rețelele sociale sărim de la o informație la alta într-un ritm amețitor.
Într-un astfel de context, răbdarea a devenit, pe nesimțite, o resursă rară. Ne este tot mai greu să așteptăm, să stăm cu incertitudinea sau să acceptăm că unele lucruri au nevoie de timp pentru a se construi. Și, deși pare doar o trăsătură de caracter, lipsa răbdării ne atinge, de fapt, în locurile care contează cel mai mult: relațiile, munca și starea noastră de bine.
Ce este, de fapt, răbdarea?
Contrar a ceea ce credem uneori, răbdarea nu înseamnă pasivitate și nici resemnare.
Din punct de vedere psihologic, răbdarea este capacitatea de a tolera așteptarea, disconfortul, frustrarea sau incertitudinea fără a reacționa impulsiv. Este acea abilitate de a rămâne prezent și echilibrat chiar și atunci când lucrurile nu se întâmplă în ritmul pe care ni l-am dori.
Cu alte cuvinte, o persoană răbdătoare nu-și neagă emoțiile dificile — reușește doar să le gestioneze fără să ia decizii pripite.
De ce ne este tot mai greu să avem răbdare?
Creierul nostru este construit să caute recompense. Atunci când primim repede ceea ce ne dorim, sistemul de recompensă se activează și apare o senzație plăcută.
Problema apare când acest mecanism este stimulat iar și iar. Astăzi suntem înconjurați permanent de notificări, videoclipuri scurte, informații condensate, cumpărături instant și divertisment disponibil non-stop. Treptat, creierul se obișnuiește cu satisfacția imediată și începe să perceapă orice așteptare ca fiind greu de suportat.
Paradoxul e simplu: cu cât ne obișnuim mai mult cu viteza, cu atât ritmul natural al vieții ni se pare mai lent.
Cum contribuie rețelele sociale
Platformele de socializare sunt gândite să ne țină atenția cât mai mult timp. Scroll-ul infinit, clipurile scurte și schimbarea permanentă a stimulilor țin creierul într-o căutare continuă de noutate. În timp, apar câteva tipare pe care merită să le recunoaștem.
Scade toleranța la plictiseală. Momentele în care „nu se întâmplă nimic” devin inconfortabile. Coada la casă, drumul cu metroul sau câteva minute de liniște le umplem imediat cu telefonul — iar creierul nu mai exersează capacitatea de a sta pur și simplu cu propriile gânduri.
Vrem rezultate rapide. Ne surprindem gândind „de ce durează atât?” sau „dacă nu văd rezultate repede, înseamnă că nu funcționează”. E un tipar care poate sabota învățarea, terapia, dezvoltarea personală, sportul — orice proces care presupune progres treptat.
Atenția devine fragmentată. După zeci de clipuri de câteva secunde, poate deveni mai greu să citim un articol până la capăt sau să lucrăm concentrat o oră întreagă. Nu ne-am pierdut capacitatea de a ne concentra — doar că am obișnuit creierul să prefere stimulii rapizi.
Comparațiile permanente cresc nerăbdarea. Pe rețele vedem rezultatul final, nu drumul: promovarea, casa, vacanța, transformarea fizică. Rareori vedem anii de muncă, greșelile și eșecurile din spate. Așa apare impresia că și noi ar trebui să obținem totul repede.
Cum ne afectează relațiile
Relațiile sănătoase au nevoie de timp. Încrederea, apropierea și sentimentul de siguranță nu se construiesc peste noapte. Când răbdarea lipsește, apar câteva dificultăți frecvente.
Facem interpretări pripite. Dacă cineva nu ne răspunde imediat la mesaj, tragem repede concluzia: „nu îi pasă”, „mă evită”, „e supărat pe mine”. De cele mai multe ori, explicația reală e mult mai simplă.
Avem conflicte mai dese. Nerăbdarea ne împinge să reacționăm înainte de a înțelege întreaga situație. Emoția conduce comportamentul, iar o discuție se transformă rapid în ceartă.
Ne construim așteptări nerealiste: ca partenerul să se schimbe imediat, copiii să învețe rapid, colegii să lucreze în ritmul nostru, prietenii să fie disponibili oricând. Când realitatea nu confirmă aceste așteptări, apare frustrarea.
Ne este greu să ascultăm. Ascultarea cere răbdare. Când suntem grăbiți, avem tendința să întrerupem, să oferim soluții înainte ca celălalt să termine sau să presupunem că știm deja ce urmează să spună.
Cum ne afectează la muncă
La locul de muncă, lipsa răbdării își pune și ea amprenta. Ne poate fi greu să ducem la capăt proiecte complexe, schimbăm des direcția, abandonăm obiectivele când rezultatele întârzie și facem mai multe greșeli din grabă. Adăugăm la asta dificultăți în colaborare, stres crescut și senzația permanentă că „nu e destul timp”.
Iar aici se ascunde un paradox: graba constantă nu ne face neapărat mai eficienți. De multe ori produce mai multe erori, care prelungesc, de fapt, timpul necesar pentru a termina.
Ce se întâmplă în corp când devenim nerăbdători
Nerăbdarea nu e doar un proces din minte. Corpul intră și el într-o stare de activare: respirația se accelerează, mușchii se tensionează, ritmul cardiac crește, atenția se îngustează și apare impulsul de a face ceva imediat.
Dacă această stare se repetă des, ea poate contribui, în timp, la stres cronic și epuizare.
Cum putem cultiva răbdarea
Vestea bună este că răbdarea nu este un dar cu care ori te naști, ori nu — este o abilitate care se poate antrena. Iată câteva direcții simple.
Observă impulsul de a grăbi lucrurile. Întreabă-te: ce mă face să vreau ca lucrurile să se întâmple acum? Ce emoție apare dacă trebuie să aștept? Este cu adevărat o urgență sau doar mi-e inconfortabil să aștept? Conștientizarea este mereu primul pas.
Exersează întârzierea recompensei. Începe cu gesturi mici: așteaptă câteva minute înainte să verifici telefonul, nu răspunde imediat fiecărei notificări, termină un capitol înainte de a intra pe rețele. Aceste mici pauze antrenează flexibilitatea creierului.
Creează momente fără stimulare constantă. Nu e nevoie să renunți la tehnologie. Poate fi suficient să ai zilnic câteva momente în care mergi fără telefon, mănânci fără ecrane, faci o plimbare privind ce e în jur sau stai câteva minute în liniște. Creierul are nevoie și de pauze ca să-și recapete capacitatea de concentrare.
Acceptă că schimbarea este lentă. Transformările importante rareori se văd de pe o zi pe alta. Fie că vorbim de terapie, relații, învățare sau obiceiuri, progresul vine prin repetare și consecvență. De cele mai multe ori, schimbările mari sunt suma unor pași mici făcuți constant.
Alege răspunsul, nu reacția. Când simți impulsul de a răspunde pe loc, respiră adânc de câteva ori, observă ce simți și întreabă-te dacă reacția te apropie de ceea ce îți dorești cu adevărat. Uneori, câteva secunde sunt suficiente pentru a schimba complet felul în care răspunzi unei situații.
Câteva întrebări pentru tine
- În ce situații îmi pierd cel mai repede răbdarea?
- Ce încerc, de fapt, să evit atunci când mă grăbesc?
- Ce cred că se va întâmpla dacă trebuie să aștept?
- Ce lucruri importante din viața mea au avut nevoie de timp ca să se dezvolte?
- Dacă aș avea mai multă răbdare, ce s-ar schimba în relațiile mele?
- Ce exemplu ofer copiilor sau celor din jur prin felul în care gestionez așteptarea?
În loc de concluzie
Lumea în care trăim ne împinge să alergăm și să căutăm satisfacția imediată. Însă cele mai valoroase lucruri din viață nu respectă acest ritm. Încrederea se construiește în timp. Relațiile se adâncesc prin experiențe repetate. Vindecarea emoțională are propriul ritm. Competențele se formează prin practică, iar schimbările autentice apar prin pași mici, nu prin transformări instantanee.
A cultiva răbdarea nu înseamnă să renunțăm la obiective sau să încetinim fără sens. Înseamnă să acceptăm că unele procese pur și simplu nu pot fi grăbite — și că tocmai timpul investit în ele le dă valoare.
Poate că una dintre cele mai importante întrebări pe care ni le putem pune este aceasta: ce lucruri cu adevărat importante din viața mea merită timpul de care au nevoie ca să crească?
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în a-ți crea o viață mai bună. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161
Mulți oameni cred că relațiile de cuplu se termină atunci când iubirea dispare. În realitate, cele mai multe relații nu se destramă din lipsă de iubire, ci din acumularea lentă a unor rupturi emoționale mici, repetate, adesea invizibile la început.
Paradoxul este acesta: doi oameni pot continua să se iubească sincer și, în același timp, să nu mai știe cum să ajungă unul la celălalt.
Distanța emoțională nu apare brusc, ea se construiește în timp, prin conversații amânate, nevoi nerostite, conflicte neterminate și momente repetate în care unul dintre parteneri nu se mai simte văzut.
În multe cazuri, problema nu este lipsa iubirii, ci pierderea siguranței emoționale.
Există un mit persistent conform căruia „dacă ne certăm des, înseamnă că relația nu funcționează”. Cercetările lui John Gottman, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători în psihologia relațiilor, arată contrariul: prezența unor tipare relaționale distructive care, repetate în timp, erodează sentimentul de siguranță dintre parteneri.
Printre cele mai frecvente se numără:
- critica orientată spre persoană („niciodată nu faci nimic bine”);
- defensivitatea constantă;
- retragerea emoțională sau evitarea discuțiilor dificile;
- disprețul exprimat prin sarcasm, ironie sau invalidare.
În esență, nu conflictul rănește cel mai mult, ci sentimentul că, în momentele dificile, partenerul nu mai este de partea ta.
Mulți parteneri caută explicații dramatice pentru deteriorarea relației: infidelitate, probleme financiare, lipsa compatibilității, dar, adesea, ruptura începe mult mai banal, spre exemplu momentul în care unul dintre parteneri încetează să mai răspundă emoțional la micile încercări de conectare ale celuilalt.
Aceste micro-momente sunt, de fapt, infrastructura invizibilă a relației. Atunci când ele sunt ignorate constant, partenerii încep să funcționeze mai degrabă ca doi colegi de apartament decât ca un cuplu.
Un lucru frustrant în dinamica relațională este faptul că multe conflicte revin obsesiv, aceeași ceartă, aceleași reacții, aceeași concluzie: „Nu ajungem nicăieri.”
De cele mai multe ori, conflictul vizibil nu este problema reală.
În terapia relațională observăm frecvent că oamenii nu luptă pentru subiectul aparent al conflictului, ei luptă pentru o nevoie emoțională neauzită.
Când vorbim despre relații sănătoase, oamenii se gândesc adesea la comunicare, dar comunicarea eficientă nu apare într-un vid. Siguranța emoțională este predictorul real pentru o relație sănătoasă.
Siguranța emoțională înseamnă să știi că poți spune ce simți fără teama că vei fi:
- ridiculizat;
- respins;
- ignorat;
- atacat;
- făcut responsabil pentru propriile emoții.
Fără acest sentiment de siguranță, partenerii nu mai comunică autentic, încep să se protejeze, iar atunci când doi oameni încep să se protejeze unul de celălalt, intimitatea începe să dispară.
Poate cea mai importantă întrebare într-o relație nu este “Ne mai iubim?”, ci „Ne simțim în siguranță unul cu celălalt atunci când lucrurile devin dificile?”
Pentru că iubirea inițiază o relație, dar siguranța emoțională este ceea ce o menține vie.
Dacă te lupți de ceva vreme pentru a găsi siguranța emoțională în relația ta și nu reușești, noi te așteptăm în terapie pentru a gestiona împreună această situație. Ne găsești la cabinetele noastre din București sau Cluj sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psiholog Larisa Paul
0737 039 446
Pentru mulți oameni, vacanța este sinonimă cu odihna, libertatea și bucuria. Cu toate acestea, există persoane care observă exact contrariul: cu cât au mai puține obligații și mai mult timp liber, cu atât anxietatea pare să devină mai prezentă.
Poate părea paradoxal. După luni de muncă, responsabilități și stres, ne-am aștepta ca organismul și mintea să se relaxeze imediat. În realitate, pentru persoanele care se confruntă cu anxietate, liniștea poate deveni uneori un spațiu inconfortabil.
Când zgomotul activităților dispare
În viața de zi cu zi, suntem ocupați. Munca, familia, cumpărăturile, școala copiilor, proiectele și responsabilitățile ne mențin atenția orientată spre exterior. Chiar dacă ne simțim stresați, mintea are permanent ceva de rezolvat.
În vacanță, multe dintre aceste solicitări dispar. Ritmul încetinește. Agenda se golește. Apare liniștea. Iar odată cu această liniște, mulți oameni observă că devin mai conștienți de propriile gânduri. Îngrijorările care erau estompate de agitația zilnică ies acum la suprafață:
- „Oare sunt bine din punct de vedere al sănătății?”
- „Ce se va întâmpla când mă întorc la serviciu?”
- „Dacă apare ceva rău în timpul vacanței?”
- „De ce nu reușesc să mă relaxez ca ceilalți?”
Nu vacanța produce anxietatea. Ea doar creează spațiul în care aceasta poate fi observată mai clar.
Presiunea de a fi relaxat
Un alt fenomen frecvent este ceea ce psihologii numesc „anxietatea legată de relaxare”.
Atunci când plecăm în vacanță, există adesea o așteptare puternică: „Trebuie să mă simt bine.”, „Trebuie să mă relaxez.”, „Trebuie să profit de fiecare moment.”.
Cu cât ne impunem mai mult această stare, cu atât ea devine mai greu de obținut.
Relaxarea este un proces natural. Nu poate fi forțată. Atunci când ne monitorizăm constant starea și verificăm dacă ne simțim suficient de relaxați, activăm exact acele mecanisme de vigilență care întrețin anxietatea. Este asemănător cu încercarea de a adormi prin efort. Cu cât încerci mai mult să controlezi procesul, cu atât acesta devine mai dificil.
Întâlnirea cu propriile gânduri
Pentru unele persoane, vacanța reprezintă unul dintre puținele momente în care rămân singure cu ele însele. Fără termene limită, notificări și sarcini urgente, apar întrebări mai profunde despre viață, relații, sănătate, sens sau viitor. Aceste reflecții sunt normale și fac parte din experiența umană. Problema apare atunci când mintea interpretează orice incertitudine ca pe un pericol și începe să caute răspunsuri și garanții absolute. Astfel, timpul liber poate fi ocupat de analiză excesivă, verificări, scenarii catastrofice și îngrijorări repetitive.
De ce uneori ne simțim mai anxioși după ce ne oprim din alergat?
Organismul uman se adaptează la ritmul în care trăiește. Dacă o persoană a funcționat luni întregi într-o stare de alertă, stres și activitate continuă, corpul și sistemul nervos se obișnuiesc cu acel nivel ridicat de activare. Când ritmul scade brusc în vacanță, apare uneori o senzație ciudată de neliniște. Nu pentru că relaxarea este periculoasă, ci pentru că sistemul nervos are nevoie de timp pentru a se recalibra. Mulți oameni interpretează această stare ca pe un semn că „ceva nu este în regulă”. În realitate, poate fi doar procesul natural prin care organismul învață din nou să încetinească.
Cum putem aborda anxietatea în vacanță?
În primul rând, este important să renunțăm la ideea că trebuie să fim permanent relaxați și fericiți. O vacanță reușită nu înseamnă absența completă a anxietății. Înseamnă să putem continua să trăim experiențele importante chiar și atunci când apar momente de neliniște.
Poate fi util să:
- acceptăm că unele gânduri anxioase vor apărea;
- observăm gândurile fără a încerca să le eliminăm imediat;
- revenim cu atenția către experiența prezentă;
- alternăm perioadele de activitate cu cele de odihnă;
- reducem monitorizarea constantă a stării proprii;
- cultivăm curiozitatea față de experiența prezentă în locul controlului excesiv.
Cum te poate ajuta psihoterapia?
Dacă observi că vacanțele, weekendurile sau perioadele de liniște devin surse de anxietate, psihoterapia poate fi un sprijin valoros.
În cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, poți învăța să identifici mecanismele care întrețin anxietatea, să înțelegi relația dintre gânduri, emoții și comportamente și să dezvolți o relație mai flexibilă cu propriile experiențe interioare. Terapia nu urmărește eliminarea completă a emoțiilor neplăcute, ci dezvoltarea capacității de a trăi o viață bogată și împlinită chiar și atunci când apar momente de îngrijorare sau nesiguranță.
Atunci când anxietatea nu mai conduce experiența, vacanța își poate recăpăta sensul firesc: un spațiu pentru odihnă, conectare, descoperire și bucuria de a fi prezent în propria viață.
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în a-ți crea o viață mai bună. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descarcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog, te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Mihaela Stîngă
0760 737 493
mihaela.stinga@psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
www.psihosolutii.ro