Articole

Testimonial nr. 3

„Aș vrea să scriu aceste rânduri cu dorința ca acei care suferă de o tulburare anxioasă să se convingă că există rezolvare pentru problema lor. Deși știu că este foarte greu pentru voi să aveți astfel de trăiri, o să vă povestesc din experiența mea și probabil veți putea observa că am avut stări și simptome comune cu cele pe care le aveți și voi. Pe mine m-a liniștit, la un moment dat, să știu că mai sunt persoane care suferă, la fel ca mine, de astfel de stări și că problemele lor s-au rezolvat, pentru că atunci mă agățam și eu de o fărâmă de speranță.

Totul a început în luna octombrie 2013, adică acum 8 luni (oauuu, 8 luni… nu îmi vine să cred cât timp a trecut), după o vară încărcată și obositoare. Într-o după-amiază liniștită de vineri, la serviciu, merg până la departamentul contabil și colega îmi spune: „Parcă ești un pic umflată pe partea stângă a feței.” De aici a început calvarul.

Am mers în birou și primul lucru care mi-a venit în minte a fost că o să fac un atac cerebral. Auzisem recent, la coafor, povestea unei tinere care făcuse un atac cerebral la locul de muncă, iar în căpșorul meu au început să se lege evenimentele. Aveam impresia că mă înțeapă capul în diverse locuri. Din cauza gândurilor iraționale, în scurt timp – aproximativ 10-15 minute – am făcut și primul atac de panică și am ajuns la Urgențe.

Bineînțeles, niciun diagnostic. Totul era în regulă. Medicii nu mi-au spus că ar fi fost posibil să fi avut un atac de panică, iar eu nici măcar nu am luat în calcul această posibilitate, pentru că habar nu aveam ce înseamnă un atac de panică. Mi-au dat o pastiluță, fără să-mi spună ce este, deși întrebasem, iar în scurt timp m-am liniștit.

A urmat apoi un șir lung de evenimente: alte atacuri de panică, vizite la Urgențe, analize de tot felul, controale la diverse specializări medicale și multe alte investigații. Niciun rezultat. Eram perfect sănătoasă.

Mă simțeam rău aproape tot timpul, indiferent de circumstanțe: acasă, la serviciu, la film, la plimbare în parc, la vreo petrecere, oriunde. Nu conta compania sau locul în care mă aflam.

Aveam amețeli, senzații de derealizare, senzația că voi leșina, nod în gât, palpitații, furnicături și înțepături în mâini și picioare, dureri în piept, dureri ale coloanei cervicale, transpirații, țiuit în urechi, senzația de urechi înfundate, incoerență în vorbire și nu mai puteam gândi limpede, nu reușeam să-mi adun gândurile.

Mă gândeam aproape tot timpul că voi muri, că sigur am o boală gravă pe care medicii nu reușesc să o descopere. Chiar dacă făcusem numeroase investigații, îmi spuneam: „Nu cercetează unde trebuie. Sigur este ceva la care nu se gândesc. O să mor și abia după autopsie vor descoperi, de fapt, boala de care sufeream.”

Începuse să mă obsedeze gândul că voi face un infarct sau un atac cerebral.

Am avut multe atacuri de panică, deși încă nu știam ce sunt. Nu mai eram veselă și eram preocupată permanent de toate senzațiile din corpul meu.

Nici acum nu știu cum am reușit să funcționez la serviciu, pentru că îmi era teamă până și să merg singură la baie. Mă gândeam că voi leșina acolo, că nu mă va găsi nimeni și că astfel aș putea muri.

Aveam permanent senzația de nod în gât și dezvoltaserăm o adevărată „pasiune” – destul de costisitoare, ce-i drept – pentru mersul la medic. Pe moment mă liniștea faptul că fiecare medic îmi spunea că sunt sănătoasă.

Să nu vă închipuiți că nu am luat medicamente. Ba da. M-am îndopat cu calciu, vitamine, magneziu și tot felul de suplimente, pentru că, vezi Doamne, eram slăbită și din cauza asta mă simțeam așa.

La un moment dat cred că îmi doream să mi se descopere o boală. Măcar să știu un diagnostic.

Acum spun: „Bine că nu s-a întâmplat așa!”

Vorba psihologului meu, Simona Chiriluță, care, la o ședință, m-a întrebat:

– „Ce preferi: să ai cancer sau o tulburare anxioasă?”

Am ezitat câteva momente. Atunci, pe moment, m-am gândit că este mai bine să am cancer, pentru că nu mai aveam nicio speranță că îmi voi reveni.

Mă culcam și mă trezeam cu aceleași gânduri, senzații și simptome. Mai mult, aveam impresia că în fiecare zi era și mai rău.

După o vreme au început și insomniile. Atunci să vezi distracție!

Dormeam foarte puțin, uneori deloc, alteori mă trezeam foarte des. Am încercat și diverse medicamente sau ceaiuri pentru somn, însă nu aveau niciun efect.

Începusem să cred că pierd controlul asupra vieții mele și, mai mult decât atât, că voi înnebuni.

Și asta până într-o zi, când o foarte bună prietenă mi-a povestit despre experiența ei cu „prințesa” anxietate.

Am fost foarte surprinsă când am descoperit că și ea avea exact aceleași senzații, simptome și trăiri ca mine.

Niciuna dintre noi nu ne-am gândit vreodată că „boala” noastră era, de fapt, o tulburare anxioasă care se poate trata cu ajutor de specialitate.

După două experiențe nereușite cu alți psihologi, prietena mea a început să urmeze programul de pe www.gandestesanatos.ro.

Am încercat și eu. M-am înscris, am parcurs cele trei ședințe gratuite, iar apoi am continuat terapia.

Mi s-a părut o idee foarte bună existența acestor ședințe gratuite, pentru că la început te ajută să înțelegi ce ți se întâmplă și îți oferă încrederea necesară pentru a cere ajutor de specialitate.

Știu că multe persoane au rețineri să meargă la psiholog, probabil din lipsa încrederii că problema lor poate fi rezolvată sau pentru că li se pare că totul există doar în mintea și în gândurile lor.

Dacă și voi aveți astfel de trăiri sau vă confruntați cu alte tulburări, vă încurajez să apelați la ajutorul unui psihoterapeut.

Veți vedea că există soluții.

Nu disperați și nu renunțați dacă, pe parcursul terapiei, observați că apar recăderi, adică revin unele senzații sau simptome. Acestea sunt perfect normale și, cu multă muncă, răbdare și perseverență, vor dispărea.

Nu pot spune că anxietatea mea este complet vindecată în acest moment.

Ceea ce pot spune este că mă simt mult mai bine, că nu mai am atacuri de panică, că nu mai cred că sufăr de o boală gravă, că aproape toate senzațiile care mă speriau au dispărut și că am învățat să lupt cu această tulburare.

Mai mult decât atât, m-am convins că anxietatea poate fi vindecată chiar și fără medicație.

Vreau, pe această cale, să îi mulțumesc Simonei Chiriluță, psihoterapeutul meu, pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine, pentru că m-a ascultat, pentru că pune atât de mult suflet în ceea ce face și își practică meseria cu multă dăruire.

Îi mulțumesc și pentru că, uneori, a făcut haz de gândurile mele catastrofice. Tocmai asta m-a ajutat să le privesc diferit, să le decatastrofez și să găsesc puterea de a merge mai departe.

Îi mulțumesc și pentru că, atunci când am simțit că nu mai pot, m-a readus cu picioarele pe pământ și m-a ajutat să mă așez din nou, confortabil, în fotoliul vieții mele.

Știu că am scris mult… dar astăzi am avut inspirație.

Vă doresc mult succes și vouă și nu uitați:

„Panica vine de la niște gânduri.”

Există atât de multe lucruri frumoase în viață care merită trăite și prețuite, încât nu are rost să ne lăsăm conduși de niște senzații care pot fi perfect normale în anumite circumstanțe.

Important este să nu le amplificăm și să nu le transformăm în catastrofe.

Învinge anxietatea și preia tu controlul asupra vieții tale!„