Re: Spune-ne povestea ta
Scris: Mie Apr 24, 2013 2:00 pm
Mi-am dorit de mai multa vreme sa scriu povesti pentru copii, cateodata chiar am pus mana pe creion si s-au legat cateva fraze, alteori am inregistrat dialoguri intre personaje, insa acum ma vad in postura de a scrie o poveste pentru oameni mari. Este vorba despre povestea mea, a anxietatii si a starilor „ciudate” pe care le-am resimtit incepand din luna noiembrie a anului trecut. Nu este o poveste trista, in ciuda tuturor durerilor si fricilor pe care le-am incercat si in ciuda tuturor cazurilor umanitare despre care se scrie si se solicita ajutor urgent pe bloguri sau in media. Ma apropii chiar de un happy-end datorita inspiratiei pe care sotul meu a avut-o intr-un moment de disperare cand, in fata unor analize perfecte, nu mai stiam ce drum sa alegem pentru a gasi o explicatie starilor mele de depresie, neliniste intensa si dureri pe atunci inexplicabile..., inspiratia de a apela la psihoterapie cognitiv – comportamentala si la programul online Gandeste Sanatos.
Acum , la cinci luni de la inceperea sedintelor de psihoterapie, privesc cu o oarecare detasare tot ce mi s-a intamplat la sfarsitul anului trecut. Am pornit de la o stare de rau de aproximativ 30 de minute, intr-o seara cand eu si sotul meu urma sa mergem la antrenamentul de fitness. M-am simtit „ciudat”, mi se parea ca nu sint eu cea care merge, care vorbeste, totul se misca nefiresc de incet pe linga mine si imi repetam in minte fiecare replica pe care o spuneam. Neavand nicio problema anterioara de sanatate, m-am speriat foarte tare si, aveam sa aflu ulterior, am facut un atac de panica. Nu m-a putut linisti nici sotul meu care ma incuraja ca este doar o cadere de calciu sau poate lipsa de magneziu , asa cum i se intamplase si lui in adolescenta. Ce a urmat? Analize medicale care au iesit perfect si explicatia medicului la starile mele de rau care au continuat in saptaminile de dupa episodul amintit: surmenaj psihic.
Cu toata sinceritatea, m-am amuzat de diagnosticul primit si nu l-am luat in serios gandindu-ma ca nu poti sa fii atat de stresat la nici 30 de ani si sa clachezi dintr-o data. Asa ca am incercat sa imi reiau viata si activitatile cotidiene, dar gandul ca mi s-a intamplat ceva „neobisnuit” si ca mi s-ar mai putea intampla oricand a ramas in mintea mea la rumegat, astfel ca m-am trezit in scurt timp cu idei sumbre, ca as putea avea vreo boala nedepistata la analize si ca viata mea se apropie de sfarsit. Frica permanenta si tot mai intensa m-a coplesit: nu ma mai puteam concentra la nimic (serviciu, TV, calculator), aveam dureri de cap in regiunea cervicala, palpitatii, presiune in piept, ameteli, dureri in zone diferite, in special in cea toracica, dureri musculare, tremuram, eram panicata si am chemat de trei ori ambulanta cu gandul ca sint pe cale sa fac un infarct. De fiecare data, EKG-ul normal, tensiunea buna, diagnostic: stres. Am intrerupt serviciul si am mers din nou la medic, am facut un RMN care a iesit curat, am fost internata in spital unde mi-a fost monitorizata 24 de ore activitatea cardiaca, am facut radiografie toracica, inclusiv o endoscopie fara anestezie, destul de traumatizanta: toti parametri normali, niciun indiciu ca am vreo problema de sanatate. Si totusi ma simteam rau, deprimata si ingrijorata ca nu sint suficient de puternica precum ma credeam si ca am lasat sa mi se intample ceva rau!
Colacul meu de salvare a venit de la domnul doctor Gabriel Dinu, care m-a facut sa am incredere in mine si in programul de psihoterapie inca de la primele sedinte, care mi-a explicat ca atacurile de panica si somatizarea sint consecintele modului irational de a gandi, intiparit in mintea mea inca din copilarie, care mi-a recomandat doua carti pe care le-am citit pe nerasuflate si pe care le consider revelatoare: „Cum sa va controlati anxietatea” de Albert Ellis si „Ghid pentru o viata rationala” de Albert Ellis si Harper. Am invatat ca „trebuie” si ca „perfect” sint imperative pentru supra-oameni si care nu duc decat la acumularea de frustrari si anxietate. Am invatat ca eu sunt singura raspunzatoare pentru modul in care gandesc si aleg sa imi traiesc viata in prezent, cu bucurie, si ca trecutul cu toata doza lui de irationalitate, dobandita prin educatie sau exemplele celor din jur, este de preferat sa fie acceptat, analizat si lasat in urma, unde ii este locul.
Am stat trei luni de zile pe „tusa”, citind, facand ABC-uri si pastilute psihologice, si acceptand cu rabdare ca voi gasi lumea la locul ei atunci cand voi fi mai bine, si acum rad de multe ori cand ma gandesc ca imi era teama sa ies din casa, de frica sa nu imi fie rau sau sa lesin (cercul vicios al atacului de panica), ca nu aveam incredere in mine si in corpul meu sanatos dealtfel, ca puteam face si atunci lucruri de care credeam ca nu mai sint in stare. Cliseistic dar adevarat, totul tine de mine, de cum gandesc, de preferat rational optimist si lupta cu anxietatea incepe cu acceptarea, rabdarea si schimbarea modului de viata. Iar pentru mine, lectia rabdarii este una importanta si dezvatul de „acum” si „aici” este dificil de realizat in conditiile in care medicatiei antidepresive ii ia de obicei ceva vreme inainte sa inceapa sa actioneze.
Povestea „amaratei” mele de anxietati este aproape de happy-end, voi continua sedintele de psihoterapie si lectiile din programul „Gandeste Sanatos”, pe care consider ca ar fi util sa le invete si sa le aplice si cei care nu se confrunta cu anxietate sau depresie si voi continua schimbarea modului in care gandesc, curatenia permanenta de ganduri negative!
Multumesc domnului doctor Gabriel Dinu pentru sustinere si incurajare in momente dificile pentru mine si sotului meu care a descoperit site-ul „Gandeste Sanatos”!
Succes tuturor celor care au nevoie de ganduri bune!
Acum , la cinci luni de la inceperea sedintelor de psihoterapie, privesc cu o oarecare detasare tot ce mi s-a intamplat la sfarsitul anului trecut. Am pornit de la o stare de rau de aproximativ 30 de minute, intr-o seara cand eu si sotul meu urma sa mergem la antrenamentul de fitness. M-am simtit „ciudat”, mi se parea ca nu sint eu cea care merge, care vorbeste, totul se misca nefiresc de incet pe linga mine si imi repetam in minte fiecare replica pe care o spuneam. Neavand nicio problema anterioara de sanatate, m-am speriat foarte tare si, aveam sa aflu ulterior, am facut un atac de panica. Nu m-a putut linisti nici sotul meu care ma incuraja ca este doar o cadere de calciu sau poate lipsa de magneziu , asa cum i se intamplase si lui in adolescenta. Ce a urmat? Analize medicale care au iesit perfect si explicatia medicului la starile mele de rau care au continuat in saptaminile de dupa episodul amintit: surmenaj psihic.
Cu toata sinceritatea, m-am amuzat de diagnosticul primit si nu l-am luat in serios gandindu-ma ca nu poti sa fii atat de stresat la nici 30 de ani si sa clachezi dintr-o data. Asa ca am incercat sa imi reiau viata si activitatile cotidiene, dar gandul ca mi s-a intamplat ceva „neobisnuit” si ca mi s-ar mai putea intampla oricand a ramas in mintea mea la rumegat, astfel ca m-am trezit in scurt timp cu idei sumbre, ca as putea avea vreo boala nedepistata la analize si ca viata mea se apropie de sfarsit. Frica permanenta si tot mai intensa m-a coplesit: nu ma mai puteam concentra la nimic (serviciu, TV, calculator), aveam dureri de cap in regiunea cervicala, palpitatii, presiune in piept, ameteli, dureri in zone diferite, in special in cea toracica, dureri musculare, tremuram, eram panicata si am chemat de trei ori ambulanta cu gandul ca sint pe cale sa fac un infarct. De fiecare data, EKG-ul normal, tensiunea buna, diagnostic: stres. Am intrerupt serviciul si am mers din nou la medic, am facut un RMN care a iesit curat, am fost internata in spital unde mi-a fost monitorizata 24 de ore activitatea cardiaca, am facut radiografie toracica, inclusiv o endoscopie fara anestezie, destul de traumatizanta: toti parametri normali, niciun indiciu ca am vreo problema de sanatate. Si totusi ma simteam rau, deprimata si ingrijorata ca nu sint suficient de puternica precum ma credeam si ca am lasat sa mi se intample ceva rau!
Colacul meu de salvare a venit de la domnul doctor Gabriel Dinu, care m-a facut sa am incredere in mine si in programul de psihoterapie inca de la primele sedinte, care mi-a explicat ca atacurile de panica si somatizarea sint consecintele modului irational de a gandi, intiparit in mintea mea inca din copilarie, care mi-a recomandat doua carti pe care le-am citit pe nerasuflate si pe care le consider revelatoare: „Cum sa va controlati anxietatea” de Albert Ellis si „Ghid pentru o viata rationala” de Albert Ellis si Harper. Am invatat ca „trebuie” si ca „perfect” sint imperative pentru supra-oameni si care nu duc decat la acumularea de frustrari si anxietate. Am invatat ca eu sunt singura raspunzatoare pentru modul in care gandesc si aleg sa imi traiesc viata in prezent, cu bucurie, si ca trecutul cu toata doza lui de irationalitate, dobandita prin educatie sau exemplele celor din jur, este de preferat sa fie acceptat, analizat si lasat in urma, unde ii este locul.
Am stat trei luni de zile pe „tusa”, citind, facand ABC-uri si pastilute psihologice, si acceptand cu rabdare ca voi gasi lumea la locul ei atunci cand voi fi mai bine, si acum rad de multe ori cand ma gandesc ca imi era teama sa ies din casa, de frica sa nu imi fie rau sau sa lesin (cercul vicios al atacului de panica), ca nu aveam incredere in mine si in corpul meu sanatos dealtfel, ca puteam face si atunci lucruri de care credeam ca nu mai sint in stare. Cliseistic dar adevarat, totul tine de mine, de cum gandesc, de preferat rational optimist si lupta cu anxietatea incepe cu acceptarea, rabdarea si schimbarea modului de viata. Iar pentru mine, lectia rabdarii este una importanta si dezvatul de „acum” si „aici” este dificil de realizat in conditiile in care medicatiei antidepresive ii ia de obicei ceva vreme inainte sa inceapa sa actioneze.
Povestea „amaratei” mele de anxietati este aproape de happy-end, voi continua sedintele de psihoterapie si lectiile din programul „Gandeste Sanatos”, pe care consider ca ar fi util sa le invete si sa le aplice si cei care nu se confrunta cu anxietate sau depresie si voi continua schimbarea modului in care gandesc, curatenia permanenta de ganduri negative!
Multumesc domnului doctor Gabriel Dinu pentru sustinere si incurajare in momente dificile pentru mine si sotului meu care a descoperit site-ul „Gandeste Sanatos”!
Succes tuturor celor care au nevoie de ganduri bune!