Atac de panica, anxietate, depresie, tristete

[bianca88]

eu pot sa merg singura la cumparaturi chiar ma relaxeaza asta, merg la servici lucrez la u vodafon tot timpul la servici il am ocupat si ma stari foarte rare de panica, la mine se pune problema cand ies de la servici si vin acasa iar sorin sotul meu pleaca daca de ex se duce la sala cand sunt la servici simt teama dar nu asa puternica insa daca eu vin acasa si el merge la sala deja in 10 sec sunt alt om...panica frica orice ar face as vrea sa fiu si eucu el..stiu k nu e normal in ritmul asta o saimi distrug casnicia..si pana jos daca coboara fara telefon ma ia panica..nu stiu ce sa mai fac sa trec peste asta chinul asta il am de mai bn de un an

[Psiholog Irina Paraschiv]

Buna Izabella,
Imi pare rau sa aud ca treci prin aceste recaderi din cand in cand.

Insa in acealsi timp, te poti intreba daca totusi aceste stari emotionale mai putin placute sunt anxietate sau sunt niste stari naturale care pot aparea in situatii se oboseala si surmenaj cum se intampla in sesiune..?
E importanta aceasta distinctie, caci te poate ajuta sa diferentiezi intre stari emotionale negative naturale si acele stari la care lucrezi de atat timp si pe care ai reusit sa le controlezi.

Mult succes in continuare!

-- Irina Paraschiv
Psihoterapeut
+40 0735 884 103
irina.paraschiv@psihosolutii.ro
www.psihosolutii.ro

[daniel05]

Astazi am avut o zi foarte grea din punct de vedere al starilor mele, deiferite de ce am avut pana acum, legat de gandurile mele obsesive. Ca sa explic mai exact am un sentiment de derealizare, fara atacuri de panica extreme, ca sa zic asa doar o frica si confuzie, ma simt foarte diferit, foarte diferit in sensul ca nu mai sunt "eu" cum eram odata, in sensul ca vechile sentimente sunt undeva ascunse sub o stare ciudata, de teama, de anxietate, practic ma simt ca un nou "eu" dar in sensul rau al cuvantului!
Desi constientizarea realitatii ramanea intacta, cu alte cuvinte, sa dau un exemplu oarecum la indemana, mediul inconjurator nu e strain in sensul unei senzatii amnezice, doar "emotioinal", ca perceptie ma refer. Sper ca ati inteles ideea. Pe langa asta o stare profunda de tristete, si sentimentul ca nu ma mai pot bucura de absolut nimic din jurul meu, si bineinteles vechile mele probleme, am avut constant frica de a innebuni, de a pierde controlul. Aceste stari le-am mai simtit si in trecut, la cele de derealizare ma refer, dar parca nu asa puternice ca azi, iar frica de a innebuni si de a pierde controlul au fost prezente constant in ultimele luni.

Ziua a inceput de dimineata prost, cu vomitat la prima ora de la trezire, stare pe care n-am mai simtit-o din noiembrie cand anxietatea era in forta ei maxima asupra mea, la fel si atacurile de panica. Sper sa nu nu fie ceva grav sau vreo inrautatire a starii mele, ma gandesc ca poate fi si din cauza medicatiei, sau poate din cauza ca aseara am citit niste articole pe un forum despre boli psihice.

Sper sa revin si cu vesti mai bune data viitoare.
o seara buna si multa sanatate si liniste sufleteasca va doresc!

[daniel05]

In plus imi vin in minte intrebari stupide legate de existenta mea, cum ar fi "ca daca am murit cumva si eu nu stiu" sau "de ce sunt om", parca mi-e si jena sa spun ca imi vin astfel de ganduri in cap, dar imi creeaza o stare atat de trista si grea incat parca nu mai pot iesi din ea.
Daca sunt intr-un cerc de oameni analizez comportamentul si ideile fiecaruia, si ma trece un fior de frica la fiecare detaliu care eu il consider anormal, pt ca mi-e frica sa nu percep comportamentul sau ideile respectivului ca fiind ale unui om nebun, sau invers, ca eu sa nu fiu nebun si din cauza asta sa am aceasta perceptie. Iar cand lucrurile sunt cat de cat ok, si am o perioada mai lunga in care uit de toate astea, dintr-o data tresar in sinea mea ca si cum ceva n-ar fi in regula, ca un fel de sperietura care iti aduce aminte de ceva, de un lucru, iar acel "ceva sau lucru", nici eu nu-l stiu, si uite asa o iau de la capat.
Printre toate astea totusi reusesc sa-mi fac treburile zilnice, dar cu mai mult efort psihic decat inainte, si mai putin interes, dar ii multumesc lui D-zeu ca totusi le pot face.

apoi oftez si sper ca aceste stari vor disparea cat mai curand...
Multa sanatate!

[madadudu]

Daniel sunt alaturi de tine ,stai linistit ca nu innebunesti si in nici un caz nu ai murit ca altfel nu mai puteai scrie aici si cu atat mai putin sa citesti ce iti scriu acum.stari de genul asta am avut si eu,e logic ca odata ce ti-e teama de ele sa se accentueze,trebuie sa realizezi ca este doar panica si anxietate tu deja esti in tema cu ce se intampla cu tine nu?iti marturisesc ca si eu zilele acestea am fost la pamant cu psihicul,depresia m-a demoralizat iarasi,senzatia ca n-am sa scap niciodata din tornada asta de emotii si trairi ma face sa vreau sa fug iarasi la sertarul cu medicamente,stiu cum este sa te uiti la alti oameni cum isi traiesc viata si tu 24 din 24 sa ai mintea in pioneze.intereseaza-te de carti cu asemenea specific,in primul rand ca o sa-ti capteze atentia doar ca itit ocupi mintea citind plus ca o sa te faca sa intelegi mai bn unele lucruri si nu mai vizita fel de fel de situri si forumuri despre boli psihice ,tu in loc sa eviti ce iti face rau tu aia cauti?eu sper ca maine sa ma trezesc si sa fie o noua zi,mai buna,sper si pt tine la fel ,asta e ce ne ramane ,speranta...te rog n-o abandona.

[alexandra_32]

Daniel, te rog din suflet sa nu mai citesti nimic pe net...decat sedintele si forumul de pe aici....eram toata ziua pe google si incercam sa identific fiecare simptom....la un moment dat ma cuprinsese o panica totala...asociam totul cu povestile de acolo....nu te pot ajuta la vindecare lucrurile negative, empatizezi cu toate situatiile de acolo...si suntem atat de diferiti unul de celalalt!
NU AI CUM SA INNEBUNESTI....crede-ma....si eu am fost in aceasi situatie.....aveam momente cand ma uitam in oglinda si parca nu eram eu....parca eram diferita...si multe alte lucruri....care par maruntisuri dar care atunci mi se pareau lucruri serioase!!
Eu am 6 luni de cand sufar de aceasta pacoste, din care 3 luni sub medicatie si de abia acum pot spune ca incep sa functionez normal, si am inceput sa reiau activitatile dinainte!
Doamne cate fobii aveam, doamne cate ganduri urate....dar mereu m-am gandit ca trebuie sa lupt, sa am rabdare, trebuie sa ma vindec.....amavut 2 luni in care eram pur si simplu o leguma!
Cipralexul lucreaza in timp....cam in 5 luni incep sa-i simti beneficiile!Ai rabdare mai ales cu tine....si nu mai analiza fiecare simptom....!!
Suntem alaturi de tine.....e greu stiu....suferi...si asta stiu...ai impresia ca nu vei mai fi niciodata ca si inainte.....dar crede in tine si demonstreaza-ti in primul rand tie ca nu vei mai lasa aceste stari sa te copleseasca!!
Si intradevar avem tendinta de a asocia chiar si oboseala si indispunerea cu tulburarile astea....asa ca trebuie sa le diferentiem!!Inainte de a avea aceste probleme nu aveai zile in care te simteai molesit?...sau nu aveai chef de nimic?...zile in care vroiai sa lenevesti intruna????....ba chiar foarte multe....!
Va doresc multa liniste sufleteasca si cat mai multe ganduri rationale!!!!!!!!

[izabella]

buna ziua tuturor!astazi m-am trezit super in ciuda acestor probleme. desi sunt in sesiune si am avut recaderea asta, pe fondul stresului si temerilor de a nu avea astfel de stari in sesiune, m-am gandit si mi-am amintit cum am plecat pe drumul acesta. va spun ca in octombrie cand am reinceput studiile, imi era teama, ma gandeam cum voi sta la seminarii, ka cursuri, cum voi face fata starilor de panica, dar cand am vazut ca sunt oameni care trec peste toate aceste stari mi-am impus si eu sa nu ma mai tem, sa ies sa vad ce imi pot face aceste stari. si a functionat, la prima senzatie de panica, mi-am impus ca vreau mai multa adrenalina, mai multa teama, si acceptam aceste stari, si dupa o saptamana de practica intensa, nu mai aveam nimic, nici stari de anxietate, nici teama de panica, imi doream din contra sa am iar o stare de panica, si nu mai veneau. faceam tot ce imi placea, ieseam in parc, in mall, la film, nu mai imi era teama. mie oricum de la inceput mi-a fost teama sa nu se mai repete episodul cu panica de la examene si probabil din cauza asta am avut recaderea aceasta.ceea ce e important este sa nu ne mai temem de aceste senzatii.ca ele raman la stadiul de senzatii corporale si atat.sunt altii care au fost in faze muult mai grave decat noi si au reusit sa treaca peste ele. cu curaj.! cand apar aceste stari eu comunic cu ele, le spun ca e ok ca sunt aici, ca oricum nu ma doboara si ca toate gandurile negative sunt false, si incet incet imi trec. va spun din propria experienta ca poti sa treci peste ele, si recurentele nu trebuie sa le luam ca pe un lucru rau, precum ca nu mai trecem peste, odata ce am inceput lupta asta, sigur o sa reusim in totalitate, pentru ca mai ales nu sunt boli. in fond ne interpretam noi gresit senzatiile.in orice moment trebuie sa fim constienti ca suntem sanatosi, ca nu avem nicio boala, si ca tot ce se intampla este rezultatul unui complex de senzatii si atat.va doresc o zi buna:)

[daniel05]

Va multumesc pt gandurile bune, cum am citit mesajele voastra va spun sincer ca m-am simtit mai bine, conteaza foarte mult sustinerea celor care trec sau au trecut prin asa ceva. La mine s-ar putea sa fie vorba si de o recadere mai puternica dupa o luna ianuarie foarte buna, in care incepusem sa am zile relaxante si fara ganduri care sa ma supere, si asta mi-a dat sentimentul ca sunt ca si vindecat. La partea pozitiva as putea trece faptul ca gandurile mele obsesive, si-au diminuat efectul asupra mea, in sensul ca nu imi mai creeaza multa stare de vinovatie si teama, doar poate ingrijorare prin faptul ca mai apar, ar mai fi si sentimentul de relaxare, de detasare fata de starea aia de incordare zilnica. Dar in schimb apare sentimentul acela de irealitate, si tristete profunda, care-mi da senzatia ca nimic in jrul meu nu mai prezinta interes, practic simt o schimbare a emotiilor mele, daca pot spune asa, cu toate ca mi-e foarte greu sa explic.
Per total, daca stau mai bine sa ma gandesc, de la inceputul problemele mele, acum 5 luni, sunt mult mai bine acum, practic am trecut peste niste ganduri obsesive prin care inconstientul meu imi inducea frica de a interactiona cu oameni, inclusiv familia, si faptul ca simteam asta si in sanul familie ma facea sa ma simt si mai vinovat, iar neincrederea in mine si in oamenii din jur era foarte puternica din aceasta cauza.
Sentimentul de tristete care mi-a aparut acum, aduce cu el si relaxarea, de parca as spune gata, m-am saturat de acele ganduri urate, nu mai vreau sa ma mai gandesc la ele ca mi-au facut destul rau si mi-a ajuns.

Gata m-am plans destul, important este ca suntem niste oameni puternici ca putem sa infruntam astfel de stari, iar concluzia mea este ca aceasta perioada ne va face si mai puternici pt viitor, pe mine m-a schimbat foarte mult, apreciez mult mai mult viata, familia si sanatatea.
O seara buna, si multa sanatate va doresc si voua.

[alexandra_32]

Daniel și Izabela mi-ați făcut seara mult mai frumoasa, uite așa vreau sa va simt mereu, plini de optimism și plini de speranță
Izabela exact așa am făcut și eu, le - am înfruntat, cu pasi mărunți.... Am făcut toate lucrurile care îmi provocau frica,aglomerația, momentele de singurătate, locurile aglomerate, călătoria cu autobuzul, treptat am reușit sa îmi înving temerile....... Eu asociez asta ca și un bebe mic care începe să facă primii pași după care învață să umble
Mă bucur că aveți vesti bune și nu ezitați sa povestiti chiar dacă e de rau sau de bine!
Daniel perfect de acord cu tine, pe mine toată această experiență m-a făcut să îmi schimb modul de a gândi și sa mă bucur mai mult de viață, sa fac lucruri care înainte nu îndrăzneam sa le fac!
O seara frumoasa sa aveți!

[madadudu]

Buna seara din nou,aseara am avut o stare de neliniste si de agitatie ca abia am adormit iar azi dimineata m-am trezit la fel de prost,la un moment dat la munca era cat pe ce sa fac un atac de panica dar m-am linistit in cele din urma cat de cat.M-am simtit in pericol toata ziua,simteam ca din cauza oboselii acumulata am sa patesc ceva rau.In jurul meu sunt foarte multe cunostinte care asteapta bebiti,si le vad atat de fericitE si prietena mea la fel este insarcinata....ma bucura asta dar imi da o stare de frustrare si de tristete,ma gandesc cum as putea sa ma bucur de o sarcina cand eu sunt plina de frica si depresii?daca ii fac rau copilului prin starile mele?ma rog,,,sunt foarte necajita in mometul de fata ,ma simt de parca n_ as fi in stare d nimic,ma enerveaza gandul asta ca sunt atat de moale ,vreau sa fiu puternica sa pot razbi peste toate....ma simt obosita,extenuata dar speranta inca nu mi-a disparut si sper sa ma ajute DUmnezeu sa o tin aprinsa si sa nu ma pierd.Ma bucur ca va simtit mai bn,si eu ma simteam bn cat luam medicamente dar acum i-au foarte rar in situatii de criza,insa imi doresc sa renunt de tot.ASta e...si momente bune si mai putin bune...O viata plina de liniste va doresc